M-am gîndit iniţial să dau titlul “De ce cred eu că USL va pierde alegerile”.
Şi aş fi început aşa:
Pe scurt, pentru că nu au un mesaj politic.
Mai pe larg, în cele ce urmează.
Deci.
Nu ştiu (dar promit să mă interesez) cine le construieşte celor de la Opoziţie strategia comunicaţională, dar eu – mărturisesc – am obosit să citesc zilnic pe agenţiile de ştiri declaraţii ale unor lideri ai PSD şi PNL care cer demisia unui ministru, a guvernului, a preşedintelui şi a oricărui pedelist aflat în vreo funcţie publică
Nu trebuie să ai IQ-ul noii prietene a lui Marian Vanghelie, înmulţit cu 100, ca să-ţi dai seama că Opoziţia n-are un mesaj politic. Se vede cu ochiul liber. În afară de Jos Băsescu! şi Guvernul să demisioneze! oamenii ăştia nu ştiu altceva. Mă gîndesc că normal ar fi să existe cineva care să le spună lui Victoraş şi lui Crin că există şi alte metode de a cuceri o femeie în afară de a o fluiera pe stradă după ce trece de tine. Nu-ţi trebuie decît puţină imaginaţie.
“Huo, Băsescu!” nu e un mesaj politic. E o interjecţie politică. Şi o aberaţie logică. Este evident că într-o bună zi Băsescu va fi jos. Şi el ştie asta. Pînă şi băsistul Zoso poate pricepe asta. De ce să propui ceva ce oricum vei obţine?
Un mesaj politic este o construcţie. E ceva nou. E o idee. O idee de care eu, tu, noi să ne agăţăm cu speranţă. Un mesaj politic e o speranţă. Eu nu vreau să trăiesc cu speranţa că într-o bună zi Traian Băsescu nu va mai fi preşedinte. Şi că PDL va pleca de la putere. Sunt absolut sigur că aşa se va întîmpla. Eu vreau să trăiesc cu speranţa că următorii lideri de la putere îmi vor face viaţa mai bună. Şi aici intervine mesajul politic al oricărei Opoziţii normale la cap din lumea asta. Ce-mi propune mie astăzi Opoziţia din România?
Tăcere.
Era prin anii ‘80 un film cu Mircea Diaconu în rol principal. Scena e formidabilă. (Dacă-şi aminteşte cineva numele filmului, să-mi zică şi mie, că scena aia trebuie decupată şi urcată neapărat pe youtube). La mare, în apă, o femeie frumoasă. Diaconu pune ochii pe ea. Evident, urmează abordarea. Dar cum? Căci Diaconu dispare în apă. Soare, cald, pescăruşi, femeia e singură. Brusc, după cîteva secunde bune, Diaconu iese abia respirînd din apă, chiar lîngă femeie: “Nu vă supăraţi, aici e Marea Neagră?”.
Întîmplător, astăzi, Mircea Diaconu e liberal. Iar liderii partidului său fluieră ca nişte cretini după votanţi singuri. “Pst, pst, păpuşica! Singurică, singurică? Nu vrei să te scot la un cico, că uite ce bagabonţi sunt p-acilea?”















































