Are cineva o batistă?

Să i-o dăm lui Titus Corlăţean, că i se scurge nasul rău. Sărăcuţul… Hai, băieţel, nu mai plînge! Asta e, n-a ieşit¹. Astrele s-au aliniat pentru ca Mircea P. Geoană să mai rămînă o vreme în biroul ăla frumos, de la etajul 1, pe lîngă care ai trecut tu aseară şi ai oftat prelung, înainte să se stingă becurile de pe hol.

Poate data viitoare.

Uof! Să vorbesc eu cu domnul Însuşi Adrian,  să-ţi scrie pe un şerveţel că ai fost băiat cuminte ca să-i arăţi Moşului de Crăciun?

  • *¹ Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, marţi, la Palatul Parlamentului, că demersurile privind înlocuirea lui Mircea Geoană de la şefia Senatului, cel mai probabil, nu vor continua. “Nu cred. Ţinând seama de ceea ce s-a întâmplat ieri în Senat, nu cred că este cazul să continuăm cu aceste demersuri, pentru că nu ne-ar aduce niciun fel de câştig”. (sursa: Agerpres)
5 Comments
  • Arogantu'
    November 8, 2011

    Oricum ai lua-o – batista este necesara !
    A facut tzambalul asta atita galagie si a deranjat atitea capete inalte …

  • androidul cu sobolani
    November 8, 2011

    am auzit ca in urma cu ceva timp, corlateanu asta, incerca sa recruteze bloggeri pt PSD. stii ceva depsre tema asta sutule?

  • lulu
    November 8, 2011

    Jalnic acest Corlatean, dar si mai jalnic este Ponta. Iar Geoana? Asa cum il stim, neschimbat! :) :)

  • Cristian Șuțu
    November 8, 2011

    androidule, da, asa e. m-au recrutat. ce mi se pare insa ciudat e ca titus m-a pus sa fac misto de el. nu stiu de ce. tu intelegi?

  • androidul cu sobolani
    November 8, 2011

    nu insinuam asta neaparat. voiam sa stiu daca ai fost printre cei contactati. iar in ochii tai, om cu onoare nepatata, dupa acel episod titus a scazut atat de mult, incat ai ajuns sa-ti exprimi repulsia fata de metodele sale intr-o forma sublimata, facandu-l de cacat pe blog. “repet, este doar o opinie personala”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *