Cît timp le trebuie pedeliştilor să se alinieze ordinelor de la Naşu’?

  • – Companieeeee, drepţi!

(zgomot de bocanci)

  • – Direcţia cîmpul de instrucţie, ocolire la stînga-mprejur, înainteeeee! Marş! Aşeaaaa! Sergent Flutur! Tu rămîi pe loc! Aşeaaaa! Pas alergător  la mine!

(Sergentul Flutur, cu o mînă pe armă şi cu cealaltă lipită de picior, vine-ntr-o suflare)

  • – Să trăiţi! Permiteţi să raportez…
  • – Taci, mă, dreacu’! Acu’ vorbesc io!
  • – Să trăiţi!
  • – Bă, nenorociţilor, ce făcurăţi, bă? Băăăăăăă! Aţi dat-o rău cu mucii-n fasole! Comandantu’ e negru… Bă, tu ştii ce-a zis aseară?
  • – Nu ştiu, şefu’! Să trăiţi!
  • – Taci şi-ascultă!

(Plutonierul Blaga scoate din buzunar o hîrtie şi citeşte)

  • “Îi înţeleg că şi-au mărit numărul de prim-vicepreşedinţi pentru că probabil că era necesar. Mai ales că ceilalţi devin pur politici, aşa am înţeles din informaţie superficială, din presă. Dar să vii cu listă în PDL mi se pare o bolşevizare a partidului, aşa cum au făcut şi alţii. O spun deschis: este un pas teribil înapoi în modul de funcţionare democratică a PDL, lista. Fie ea şi de patru prim-vicepreşedinţi! Aia nu mai e listă de oameni politici aleşi. E listă de gaşcă oricine ar fi în ea. Deci preşedintele îşi pune o găşcuţă sub el. E pentru prima dată în istoria PDL când se întâmplă aşa ceva, v-o spun ca om care am câştigat preşedinţia PDL într-o competiţie internă pe moţiuni”.
  • Am înţeles, să trăiţi!
  • Eşti un bou! N-ai înţeles nimic. Băăăăă, e groasă rău!
  • – Ştiu, şefu’! Să trăiţi!
  • – Fluture, îţi mai spun ceva. Şi ia aminte. E groasă rău. Uite ce-a mai zis: Eu cred că trebuiau să rămână la sistemul clasic al PDL-ului, în care se alege preşedintele şi trezorierul în Congres, după care forul superior se alege în Consiliul Naţional de Cooordonare. Deci, dacă Congresul poate avea până la 5.000 de delegaţi, CNC ajunge la 1.000 de delegaţi şi acolo se aleg frumos vicepreşedinţii. De fapt autoritatea preşedintelui PDL în asta a constat, că a fost ales de Congres iar toţi vicepreşedinţii şi secretari erau aleşi în Consiliu. Acum afectează pe de o parte ideea de preşedinte ales de Congres, cel mai înalt for al partidului, şi pe de altă parte, preşedintele cu o găşcuţă. N-are una mare ca la alte partide, are una micuţă“.
  • – Am înţeles, să trăiţi! Domn’ plutonier, dacă-mi permiteţi, o să rezolvăm problema.

(Sergentul Flutur execută o întoarcere de 45 de grade şi începe să urle către pluton:)

  • – Companieeee, stai! Stînga-n-prejur!
4 Comments
  • blogdeprost
    April 13, 2010

    Flutur sergent?! Cel mult un plutonier ceva…

  • WickerMan
    April 13, 2010

    Da, merge, atmosfera si comportament de armie. Singura nedumerire pentru mine este din care armata fac parte? Ceva imi spune ca sunt din armata afgana. Sunt echipati si instruiti de Uncle Sam, dar degeaba n-au stil, n-au forta, foarte taranoi in miscari, cu ochii sclipind a tradare, n-au clasa de GI JOE.

  • dan voiculescu
    April 13, 2010

    Sa inteleg ca TREBUIA sa rad? E ordin? Ca umor nu prea e deloc, da’ deloc-deloc, nici macar de samanta… Unde ne sunt hrebenciucii de odinioara? Si umorul si l-au pierdut… Sa iasa Catalin Voicu din puscarie, sa le vina inima la loc, si sa vezi atunci bancuri…

  • leventum
    April 13, 2010

    nu cred ca pedelistii o sa asculte ordinele. de fapt, iesirea lui Base dovedeste ca cei din partid nu prea il mai baga in seama.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *