Domnule ministru,

Daniel,

Băieţel,

Iartă-mă, dar nu ştiu cum să-ţi spun. Mă uit pe pagina ta de net şi văd că eşti un tip educat. Probabil de-aia te-au şi pus să te ocupi de educaţie în ţara asta de manelişti. Grea treabă, ştiu. De unde, poate, şi obsesia asta cu reforma sistemului curicular, de care au vorbit toţi ce s-au perindat pe la Ministerul Educaţiei în ultimii 20 de ani. Inclusiv tu. Îţi spun, deşi cred că ai mai auzit-o: ne-aţi ameţit! În ce hal? Dă-mi voie să-ţi arăt cîteva facsimile. E vorba de nişte texte pe care copiii prietenilor mei le-au avut zilele trecute de învăţat pe de rost pentru serbările de final de an şcolar.

În imaginea cu nr 1 avem o poezie de final de grădiniţă. Te rog frumos, citeşte-o şi tu. Şi spune-mi ce crezi. Eu am rămas perplex. Şi nu neapărat citind versurile care vorbesc despre otrăvirea cu legume sau cu apă. Nu! Altceva m-a şocat. Anume, tonul infantil-bacovian al poeziei cretine date unui copil s-o memoreze. Versurile astea, dacă reciteşti cu atenţie poezia, vorbesc despre finalul unui supliciu: grădiniţa. Ce-ai zice tu, Daniele, dacă ţi-ar veni copilul acasă cu poezia asta ca temă pentru “serbare”?

Hai să privim şi imaginile următoare! Ele au fost puse în ghiozdanul unui copil care a încheiat clasa a doua. La una dintre cele mai bune şcoli din Bucureşti. E vorba despre o piesă de teatru în care regăsim personaje precum Împăratul, Împărăteasa, Făt-Frumos, Ursitoarele, Meditatorii etc. şi care vorbesc despre cum a crescut Împăratul salariile cu 6%, despre cum a rămas gravidă Împărăteasa şi despre cum e asta o veste la fel de bună ca victoria cu 2-0 a echipei Steaua. Între multe alte “de n-ar fi, nu s-ar povesti”, pe care, dacă vrei, ţi le trimit în varainta extinsă (10 pagini).

Daniel!

Reforma învăţămîntului nu merge bine! Nu merge bine deloc!