Dacă vă imaginaţi că toţi cei care candidează în alegerile de pe 10 iunie doresc bunăstarea voastră, vă înşelaţi amarnic. Candidaţii au în cap un singur lucru: bugetul şi patrimoniul primăriei. Respectiv cum să rupă din ele felii cît mai mari. Pentru buzunarele proprii. Am mai spus asta: calculaţi, vă rog, sumele din veniturile salariale ale unui primar (sau al unui parlamentar ori ministru) timp de patru ani şi faceţi o comparaţie cu sumele pe care acesta le-a cheltuit în campania electorală. Dă pe minus, muuuult pe minus. Dar banii vor fi recuperaţi, vă asigur. Deficitul trebuie să fie acoperit din şmecherii precum cea despre care vă voi vorbi în cele ce urmează.
Radu Mazăre. PSD. Primar al Constanţei din anul 2000. Se pregăteşte pentru al patrulea mandat. Cu şanse de cîştig. Omului îi place viaţa, ştiţi bine. Sporturi extreme, femei frumoase, plajă privată în Madagascar, avioane private etc. Toate astea nu se pot face fără bani, fără mulţi bani.
Aşa se explică de ce prin 2003 şi 2004 primarul Mazăre a emis nişte dispoziţii de primar de împroprietărire cu foarte multe hectare în Constanţa pe numele unor personaje dubioase, precum Cristian Borcea şi Emil Dragoş Săvulescu, doi dintre patronii clubului Dinamo Bucuresti, şi mulţi alţii. Modul de intrare în posesie a terenurilor diferă de la o retrocedare la alta, dar dispoziţiile emise de Radu Mazăre au în comun faptul că posesorii de drepturile litigioase sau mandatarii trebuiau să fie din anturajul primarului Mazare şi al preşedintelui CJ Nicuşor Constantinescu pentru a se soluţiona dosarul de retrocedare. Afacerea cea mai grasă pare să fie cea de restituire a proprietăţilor familiei Movilă din Constanţa. Ivonne Movilă l-a mandatat pe un anume Georgică Giurgiucanu pentru ca sa se ocupe de recuperarea moştenirii familiei ei. Se pare că actele de mandatare n-au fost întocmite ca la carte, motiv pentru care procurorii DNA au intrat pe fir. Dincolo de asta, dar şi de faptul că Ivonne nu-l putea moşteni în totalitate pe Jules Movilă care mai avea şi alţi mostenitori, Radu Mazăre a emis Dispozitii de primar în care apropiaţii lui au primit 44 de loturi în suprafaţă totală de 82.554 mp, în valoare de 6.731.000 Euro. Faza ciudată e că Ivonne Movilă nu a primit nimic, ba, mai mult, ea a decedat chiar în perioada în care se demarau cercetările în acest dosar. Pentru că, trebuie să ştiţi, în afacerea Movilă, pentru multe încălcări de lege şi prejudicii de milioane de euro, procurorii DNA au intrat pe fir. Şi povestea acestui dosar e destul de încîlcită, el fiind deschis, înschis, apoi redeschis, astăzi fiind pe rol cu inculpaţi numeroşi: Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu, 35 de angajaţi ai primăriei, notari şi oameni de afaceri. Dacă citeşti rechizitoriul procurorilor, te iei cu mîinile de cap.
N-aş vrea să intru în prea multe detalii, povestea retrocedării de la Constanţa se complică şi mai tare. Cu nişte dispoziţii paralele de retrocedare, de data asta emise de Prefectura Constanţa, semnate între alţii de secretarul general Claudiu Palaz, astăzi contracandidatul din partea UNPR al lui Mazăre la primărie.
E vorba de milioane de euro, e vorba de terenuri de multe hectare la mare, e vorba de o mafie a retrocedărilor, e vorba de fapte penale şi chiar decese suspecte. Despre asta e vorba, cu adevărat, în alegeri. Nu vă faceţi iluzii!
Dispoziţia primarului Radu Mazăre de împroprietărire a unor şmecheri
May 29, 2012
daca vrei sa faci un bine USL-ului, continua in ritmul acesta. poate chiar ar inseamna ceva, daca s-ar debarasa de toti dubiosii.
May 29, 2012
@androidule > stai sa vezi ca ma acuza acum pesedistii ca sunt de-al vostru, pedelist… :))
May 29, 2012
constanta e chicago anii 30, tot ce misca trece pe la famiglia mazare-constantinescu
May 29, 2012
Istoria multor familii ce asigurau prosperitatea regiunii Constanta a fost calcata in picioare de un mascarici bolnav. Vedeti acest film . : http://www.youtube.com/watch?v=uz0JtsE1uQs
May 29, 2012
Sunt plecat de citiva ani din tara, dar pot spune ca este adevarat articolul. In 2002 am lucrat in Constanta la reabilitarea strazilor, AG era Prodeftiki(spaga data lui Mazare a fost $500000 ca sa lucreze 1 an de zile dupa care au venit isralelienii); unul din consilierii locali care atunci era la liberali mi-a spus cum se lucra(in completare fie spus chiar daca era de la liberali mergea la pescuit cu Mazare unde isi faceau de cap intr-un mod de nedescris, Mazare avea si cred ca mai are un vas). Gaseau pe cineva cite unul gen Jan Constantin(Dumnezeu sa-l odihneasca ) pe care il faceau cetatean de onoare in baza caruia ii dadeau o parcela (teoretic ca ei nu primeau pamintul, poate citiva dolari) de pamint la malul marii care pe atunci valora peste $50,000.
Se poate verifica citi cetateni de onoare au primit pamin la malul marii(doar pe hirtie)
May 29, 2012
@iulian> interesanta secventa cu cetatenii de onoare
May 29, 2012
Oricum in acea perioada stiu ca primaria Constanta(Mazare) avea contract de consiliere cu una din cele mai tari case de avocatura din Bucuresti. Aia ii pregateau documente cu care sa fie acoperit legal pentru magariile pe care le facea Mazare&comp,; inainte de a li se elibera titlu de cetatean de onoare si actul de proprietate, erau pusi sa semneze contractul de vinzare-cumparare catre diversi oameni. (Oricum toti consilierii locali de atunci aveau o parcela la malul marii- e undeva in Tomis nord or Faleza nord).
May 30, 2012
legat de acest subiect este si un reportaj TVR
http://www.youtube.com/watch?v=sKYF3Hac3Ig&feature=youtu.be