Nu știu prea bine cum s-a întîmplat. În dimineața asta cafeaua mi s-a arătat în barul de la hotel Continental. Eram năuc, e drept, după patru zile cu sute de personaje la #portretdefemeie. Două-trei guri de lichid negru și imaginea din fața ochilor începe să prindă claritate. Îmi dau seama unde mă aflu, dar și cum am ajuns acolo. Din reflexia de pe peretele de oglindă al clădirii de vizavi, soarele îmi spune că e foarte posibil să fi ieșit brîndușele în Herăstrău. Cafeaua e excelentă. Drept dovadă, un mesaj pe whatsapp îmi confirmă mesajul citit pe peretele de vizavi.

Stop! Prea mult sirop. Viața e altfel. În stînga mea, un tip cu burta mult mai mare decît ceasul lui de aur (genul de baron pesedist) îi explică unui tînăr în costum și servietă din piele (genul de liberal naiv, dar entuziast) cum se fac afacerile. Nu disting prea bine discuția, doar cîteva frînturi de dialog și cîteva cuvinte exprimate tăios. Încerc să reproduc: “V-a dat și vouă ceva? (…). Știu eu pe cineva la secretariatul general al guvernului. (…) Am vorbit eu cu… să luăm terenul ăla, dar cică i l-a dat lu’… (…) Alo? Să trăiți domnu’ doctor! Nu. Încă nu. Da’ rezolv pînă diseară. Am promisiuni. Am luat  cu 18 milioane două bilete pentru cineva de la Constanța. A, nu, nu… Zic doar așa, nu e vorba de bani. Sigur. Mergem la meci, cum să nu? (…) Așa, cu comisia. Cine mai e în comisie? Ok. Rezolvăm!”