Trupele Radiohead, Queen, U2 și Coldplay cîntă de vreo 20 de ani, în fiecare săptămînă, în Piața Universității. Nu știu cum dracu’, dar lumea nu știe de concertele astea și de fiecare dată mă mir că în public sunt doar eu și cîțiva ciudați care dăm din cap și răgușim. În schimb, aflu că aseară, tot în Piața Universității, a fost un concert Victor Socaciu. Și aflu, la fel de mirat, că mii de oameni s-au înghesuit acolo.
Bun.
Am făcut această comparație pentru a-mi fi înțeleasă mai bine marea uimire în fața protestelor anti-Roșia Montana. De aseară. Și din seara asta. Și de cînd vor mai fi ele. N-aș vrea să mă înțelegeți greșit. N-am nici o problemă cu nici una din taberele pro sau contra exploatărilor de la Roșia Montana. Pentru mine, e o simplă chestiune despre aur. Pe care niște șmecheri vor să pună mîna, iar alți șmecheri să ciugulească și ei ceva. E vorba, adică, despre bani. Mulți bani. Atît și nimic mai mult.
Ce mă nedumerește pe mine e de ce oamenii nu protestează pentru ceva mult mai important (decît Roșia Montana) și care ține de interesul lor direct. Spre exemplu, că n-avem autostrăzi în România. Sau pentru că premierul Victor ponta a scăpat basma curată după scandalul cu plagiatul. Sau pentru că la ghișeul Administrației Financiare nu poți plăti taxele și impozitele către stat cu cardul. Sau pentru că din Autostrada Suspendată nu s-a construit decît suspendata. Și lista poate continua la infinit.
Poate fi interesant și Victor Socaciu, dar parcă Freddie Mercury cîntă mult mai bine.
September 2, 2013
se scrie “cuin” nu “quenn”
September 3, 2013
Transformarea a 4 munti si 3 sate in lacuri de cianura tine foarte mult de interesul direct al locuitorilor tarii. Rosia Montana nu este un lucru minor. Ca un iubitor al muntilor si naturii, cum pari sa fii din multele poze postate, cred ca acest subiect ar fi meritat un pic mai multa documentare si implicare. Ce se intampla acum pe strada este un lucru demn de admiratie.
September 6, 2013
Intr-adevar,am fost de doua ori la Rosia Montana, si am vazut haldele imense de steril “normal”depozitat pe niste dealuri. si imi dau seama cum au sa arate imensele halde de steril cu cianura, ce se va deversa in apa locului. Una e desertul australian, unde poti sa depozitezi cianura ce se poate raspindi pe sute de kilometri de pustiu, si alta e Rosia, cu apa la cap. CIANURILE sint problema, iar daca RMGC poate sa faca exploatare clasica, eu sint pentru.