Micul Prinț, cartea, este probabil cea mai vîndută scriere din lume, cu peste 145 de milioane exemplare traduse în peste 270 de limbi și dialecte. Micul Prinț, filmul, va apărea în toamna anului viitor (click aici pentru trailer). Micul Prinț, ființa, trăiește undeva în Bistrița, iar eu l-am întîlnit recent, dus de mînă fiind de o persoană cu o foarte mare doză de bunătate – Bianca Iuga. Care mi-a povestit într-o zi de toamnă ceva ce m-a lăsat cu gura căscată: Micul Prinț există! Trăiește la Bistrița și nu-l bagă nimeni în seamă.

Inițial, n-am dat prea multă importanță poveștii. Așa cum, foarte probabil, nici tu, cel care citești acum cuvintele mele, n-o să rămîi impresionat. Dacă, însă, vei merge acolo, la Bistrița, să-l întîlnești pe Micul Prinț, te asigur că vei simți imediat nevoia de a face ceva. Ceva concret.

La Bistrița, în curtea spitalului județean, o femeie pe nume Ana Dragu (foto jos) a primit într-o nu tocmai bună zi vestea că micul ei prinț e autist. Știu ce gîndești acum, dar, crede-mă, unele lucruri îți sunt date, oricît de mult n-ai vrea să le trăiești. Ce faci? Ce faci cînd trebuie să urci, sisific, un  munte? Nu știi? Îți spun eu: Ana Dragu a aflat că statul român e total nepregătit pentru a face ceva pentru micii prinți din zona spectrului autist și a creat ea un astfel de Centru. La Bistrița. A împins un bolovan pînă cînd a reușit să facă rost de o clădire în paragină chiar în curtea spitalului județean. Pe care a amenajat-o convingînd diverși oameni să o ajute cu renovarea. Între timp a învățat tehnici de terapie. Și apoi i-a învățat pe alții cum se face. Astăzi, la Centrul Micul Prinț din Bistrița sunt înscriși 60 de copii cu autism. 30 dintre ei, în urma numeroaselor ore de terapie, au fost integrați în școli și grădinițe de masă. Adică se poate. Altfel spus, e Bine. Sau, mai exact, poate să fie Bine. Problema e alta. Statul român nu face nimic pentru acești copii. Nu vi se pare strigător la cer? Mie da. Părinții își plătesc singuri terapiile. Sunt 4-5 ore de terapie zilnică, plus alte cheltuieli legat de transport etc. Povestea e lungă și complicată. Și, foarte important, nu cred că trebuie lăsată deoparte, dată uitării și nepăsării. Ana îmi spunea, atunci cînd am vizitat-o împreună cu prietenii mei din Tabăra de Fotografie pentru Bloggeri (pe care am organizat-o la Bistrița), că statisticile mondiale susțin că un copil din 160 este diagnosticat cu o boală din spectrul autist. În Statele Unite, e vorba de un copil din 68. La noi nu există statistici, pentru că statului român nu îi prea pasă.

Nu știu prea bine ce trebuie făcut, dar, pe de altă parte, știu că trebuie făcut ceva. Din puținul gîndirii mele am născocit ideea ca anul ăsta, la Portret de Familie, să vă propun, de veți veni, să aduceți cu voi un ce cît de mic pentru copiii de la Micul Prinț din Bistrița. Ce? Nu știu. Ce credeți voi că l-ar bucura pe un copil. Micii Prinți de la Bistrița au vîrste cuprinse între 4 și 15 ani.
Mai mult, i-am convins pe cei de la Academia de Biliard, acolo unde se va desfășura anul acesta campania Portret de Familie, ca 5% din încasările lor în perioada 15-18 decembrie să meargă în conturile Centrului Micul Prinț din Bistrița.

Dacă doriți să îi susțineți mai mult decît aducînd un cadou de Crăciun sau a bea un ceai cînd veniți la Portret de Familie– și aici mă adresez sutelor de politicieni despre care știu că mă citesc – o puteți face sponsorizînd activitățile de terapie pe care Centrul le desfășoară pentru copii. Orice companie poate sponsoriza cu sume deductibile din impozitul pe profit în limita a 20% din acest impozit. Un model de contract de sponsorizare găsiți cu un click aici. Mai multe despre cum poți ajuta Centrul Micul Prinț, cu un click aici.

Pentru că merită.