Nu știu dacă realizați, dar e printre noi un zeu. E viu și respiră același aer cu noi. Vă rog să nu vă dați ochii peste cap. Zeul despre care vă vorbesc astăzi nu doar că există, el poate fi văzut, mirosit, ba chiar atins. Mai greu, e adevărat, cu atingerea, dar sigur poți intra în contact cu el prin intermediul unui alt simț al muritorilor. Auzul. Căci zeul cu asta se ocupă, cu simțul auzului. Și-o face din vremuri în care tu, cititor al acestor rînduri, nu erai încă născut. Cel mai probabil, nici părinții tăi. Și pentru că sigur știi anul în care tu sau părinții tăi v-ați născut, află că în 1965, într-o vreme în care aproape toți ceilați zei ai muzicii din Tratatul de Istoria Muzicii încă nu se născuseră, ei bine, în 1965, zeul acesta lansa o piesă, It’s Not Unusual, care-l transforma din muritor în zeu. Astfel că Thomas John Woodward devenea Tom Jones. Astăzi, Sir Tom Jones.
Sunt doar vreo 60 de ani de cînd zeul e pe scenă. Și-o rupe. I-a cunoscut sau a cîntat alături de aproape toți ceilalți zei ai muzicii. Se pare că sunetul de chitară de pe primul lui mare hit, It’s Not Unusual, a fost furnizat de Jimmy Page. Iar asta se întîmpla cu 4 ani înainte ca zeii de la Led Zeppelin să lanseze primul lor album. La fel, tobele pentru aceeași piesă au fost bătute de Andy White, cunoscut pentru că a fost tobar pentru trupa The Beatles, cînd a fost înregistrat primul lor single, Love Me Do. În imaginea de sus, din 1969, îl vedeți cîntînd alături de Janis Joplin. Istoria e lungă și greu de cuprins într-un articol de blog.
Ce vreau să vă spun, de fapt, e că zeul Tom Jones va împlini în iunie 81 de ani, iar pe 23 aprilie anul acesta va lansa un nou album. Vestea bună e că pe Apple Music poți asculta deja trei piese de pe viitorul album. Click aici. Pe mine m-au rupt. O a patra piesă a fost cîntată zilele trecute pentru BBC. O vedeți mai jos.
Iar dacă v-am produs un oarecare oftat, aflați că anul ăsta Tom Jones are programate cîteva cîntări prin Europa. Click aici. Cred că știu ce vreau de ziua mea. Mai ales că sunt cîțiva zei pe care, de prost ce-am fost, i-am ratat. Iar ei s-au dus…
July 17, 2021
Cristi,
imi place foarte mult cum scrii precum si gusturile tale la muzica.
Ma consider norocos ca te-am intalnit.
Cu bine,
Sorin
August 12, 2021
Si zeii mai pleaca, spre Wallhalla…