Prima mea postare pe blog e foarte scurtă: “La-nceput asa am fost… Apoi lucrurile au devenit complicate“. Era o postare fără titlu, în care se regăsea o fotografie de-a mea din vremea cînd aveam doar vreo 5 ani. Îmi amintesc că singurii mei vizitatori unici din vremea aia erau colegii din redacţia Cotidianul, unde lucram pe atunci, şi nu toţi, doar cei care stăteau în spatele meu şi puteau privi în monitor, peste umărul meu.

De la 3-4 vizitatori unici pe zi am urcat, în cîteva zile, la 30-40 şi, în cîteva săptămîni, la peste 100. Vestea că-mi făcusem un blog se propaga rapid printre colegii mei din presă. După un timp, la sugestia Andressei, am cumparat domeniul sutu.ro, căci iniţial adresa blogului era cristian-sutu.blogspot.com. Primul meu “optmiar” a fost cucerit în noiembrie 2008, în ziua alegerilor, cînd am avut 11.000 de vizitatori unici pe blog. În 2009, ziua turului 1 al alegerilor prezidenţiale, am înregistrat 35.000 de vizitarori unici (şi accesări de 80.000). Iar recordul absolut de audienţă a fost înregistrat pe 6 decembrie 2009, în ziua finalei Băsescu-Geoană, cînd am avut 79.765 de vizitatori unici, respectiv 223.726 de accesări.

V-aş fi povestit mai multe, căci în dimineaţa asta, la cafea, am recitit zîmbind cîteva texte din arhiva blogului. Dar mă grăbesc cu ultimele pregătiri pentru petrecerea din seara asta, “5 ani de sutu.ro“. N-am vrut decît să vă spun că scriu de cinci ani. Şi n-am obosit.

A-listerii sunt şi ei de mai multe feluri. În imaginea de mai sus: Marta Uşurelu, Cristian Manafu şi, cu voia dvs, Vali Petcu.

Imagine surprinsă la petrecerea ZaMaNi. O galerie foto de la petrecere aici.

Tony Blair ştia cine este Ion Diaconescu.

Vă invit să aflaţi şi voi cine a fost Ion Diaconescu, citind numai cîteva pagini ( 1, 2, 3, 4, 5, 6 ) din cartea lui de memorii pe care eu am citit-o pe nerăsuflate.

Restul sunt detalii.

Dacă e miercuri, e Caţavencu. Astăzi, la tarabe, în trei variante: Academia Caţavencu, Kamikaze şi Caţavencii. Nu ştiu cum veţi râde voi, dar cu siguranţă Traian Băsescu va râde de trei ori mai mult. Măcar la coperţi. Dacă e să mă întrebaţi pe mine, coperta Kamikaze le bate la cur pe celelalte două. Iar Academia Caţavencu, originalul, astăzi condus de Denis Dinulescu, se bate singură, cu nişte texte de un infantilism ameţitor.