Domnule preşedinte atotputernic Traian Băsescu,
Subsemnatul, Cristian Şuţu,
Declar pe propria răspundere şi nesilit de nimeni că azi am primit un plic. Nu ştiu ce conţinea în momentul în care mi-a fost înmînat. Eram – mărturisesc – prea ocupat cu detaliile vizitei Regelui Mihai în Parlament ca să fi deschis plicul ce l-am primit de la o domnişoară pe care am apucat s-o văd oferind “probe” similare şi altor jurnalişti prezenţi la eveniment. Îmi amintesc doar că am introdus plicul în geantă şi am continuat să fiu atent la Rege. Recunosc, am greşit. Ar fi trebuit să verific plicul. Nu aşa cum s-a întîmplat, adică atunci cînd am ajuns în redacţie, ci chiar acolo, la momentul primirii.
Domnule preşedinte atotputernic,
Am greşit. Am greşit în mod grav şi promit să fac tot ce pot să repar greşeala. În plic, aşa cum bănuiţi deja, se aflau nişte valori. Mai exact, erau trei coliţe cu timbre înfăţişîndu-l pe Regele Mihai. Exact, cel despre care domnia voastră a spus că a fost un trădător. Care va să zică, trei coliţe filatelice cu un trădător. De culori diferite: verde, maro şi – piei Satana! – roşu. Pe timbre apar nişte sume în lei. Cam mari. Adică nu cam, ci mari. Doamne, ce-am făcut? 2445 lei e suma totală a valorilor înscrise pe timbre. Mi-e şi frică să vă spun de unde erau timbrele. Vă rog eu frumos să nu vă enervaţi. Şi să mă credeţi că n-am ştiut nimic. Of, nici nu pot să-i pronunţ numele. Daţi dvs un click aici, că se vede de la cine…
Domnule preşedinte atotputernic,
Imediat cum o să termin aici de scris mă duc să predau timbrele la DNA. Aveţi milă, vă rog!
October 25, 2011
Timbre cu un tradator de la un infractor
October 25, 2011
Imi placi, d-le Sutu
October 25, 2011
Filatelistu’ matusii Tamara are pasiuni neasteptate :)
October 25, 2011
Nu vreau să-mi amintesc cum îl priveam pe arogantul Bombonel în epoca în care cerea supușilor săi ca ziariștii ”să fie fișați”! Dar, comparându-l astăzi cu Traian de Murfatlar, îl găsesc pe Adrian Năstase simpatic, plăcut, ca să nu mai vorbim cât este de doxat. În contextul ăsta, încerc să-mi închipui cum va arăta și ce va face Traian cel Beat, peste vreo patru sau cinci ani…
October 25, 2011
si nici macar nu era postasul! felicitari, dle!
October 25, 2011
Nestampilate?! Interesting …
October 25, 2011
tot nu inteleg postarea ta. adica e pe bune? sau crezi ca e o inscenare ieftina? iar din psd, asemenea pasiuni elevate doar zgonea poate nutri. ce caracter, ce rafinament !! cand nu-si incheie un nasture de la sacou in timp ce-si plimba neuronu prin parlament – un adevarat “trend setter” . zgonea, ministru al transporturilor si vom avea un transport feroviar ca-n india…
October 26, 2011
Super text!
October 26, 2011
Filatelia salveaza monarhia! :)
October 29, 2011
Valoarea acestor timbre, astazi, e cam de 5 lei.
November 18, 2011
Eh, nea’ Base uneori vorbeste fara el.. Oricum, foarte tare articolul!