Ce decrete a mai semnat Klaus Iohannis

A trecut un an și o lună. Au mai rămas 3 ani și 11 luni. Cam asta e tot ce se poate spune despre mandatul președintelui Klaus Iohannis. Pe care istoria îl va reține, cred, sub numele de președintele-care-n-a-făcut-nimic. Dacă vreți să ne plictisim împreună, haideți să privim cu atenție întreaga (repet: întreaga) activitate din luna ianuarie a celui care promitea să fie președintele-lucrului-bine-făcut.

Atenție!

  • 9 ianuarie: a semnat niște decrete și a cerut să se reexamineze în Parlament legea publicității.
  • 11 ianuarie: a semnat niște decrete și s-a întîlnit cu premierul Cioloș (citez din comunicat: “Discuțiile au vizat situaţia actuală a guvernării, precum şi priorităţile Executivului pentru anul 2016”).
  • 12 ianuarie: a semnat niște decrete și a transmis un mesaj în urma atacurilor teroriste de la Istanbul și Bagdad.
  • 13 ianuarie: s-a întîlnit cu un vicepreședinte regional al Băncii Mondiale.
  • 15 ianuarie: a semnat niște decrete și a cerut reexaminarea unei legi.
  • 18 ianuarie: a semnat niște decrete și s-a întîlnit cu Victoria Nuland, asistentul Secretarului de Stat al SUA pentru Afaceri europene şi eurasiatice.
  • 19 și 20 ianuarie: a semnat niște decrete.
  • 21 ianuarie: s-a întîlnit cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti și a transmis două mesaje în scris: despre situația din Moldova și despre comemorarea a 75 de ani de la Pogromul legionar din București.
  • 24 ianuarie: a mers la Iași pentru Ziua Unirii. Cu o căciulă de blană pe cap.
  • 26 ianuarie: a semnat niște decrete și s-a întîlnit cu premierul Republicii Moldova.
  • 27 , 28 și 29 ianuarie: a semnat niște decrete.

E mișto la Cotroceni, nu? Ați vrea și voi un job așa… Mai ales că, reamintesc, salariul președintelui României este de 15.108 lei pe lună.

Acestea fiind zise și avînd în vedere că pe pagina oficială de internet a Administrației Prezidențiale au fost date publicității atît semnătura președintelui Klaus Iohannis (click aici), cît și logo-ul Președinției, v-aș propune să ne amuzăm puțin și să-i oferim președintelui-absent cîteva sugestii de… activitate prezidențială. Sub formă de Decrete.

Încep eu cu două. Vă aștept și pe voi, în secțiunea de comentarii, cu propuneri de decrete. Cele mai bune vor fi publicate în Monitorul Oficial al Palatului Șuțu.

decret-fals

 

decret-fals-2

3 Comments
  • Gabi
    February 9, 2016

    Imi pare rau ca s-a mutat in vila Lac 3,transformata in Palat deoarece mai puteam adauga si “ruptul usii ” de la Cotroceni in fiecare vineri la orele 16,17 spre a goni spre Sibiu pentru a-si petrece sfarsitul de saptamana in una din casele ramase in proprietatea lui.

  • Alex Ciocan
    February 12, 2016

    toate ca toate, dar eu tot nu reusesc sa pun pe foaie 2 lucruri memorabile pe care le-a facut Iohanis de cand este presedinte

  • Marius
    February 17, 2016

    Inca mai avem timp sa speram…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *