Nu de mult, un om important din zona administrației centrale a statului român, căruia îi spuneam că mi se pare strigătoare la cer dispariția presei din țara asta, îmi mărturisea cam așa: “Poate că e mai bine astfel. Să dispară complet și să renască de la zero“. Degeaba încercam să-i explic că industria presei din România, ca de altfel de peste tot, ar trebui sprijinită de stat, căci o națiune fără presă e ca o turnă de oi fără cîini. Omul mă privea ca și cînd știa că presa trebuie împinsă de pe marginea prăpastiei.
Mă tot gîndesc la ce-mi spunea omul. Și privesc în jur. La Bîrlad, într-un chioșc de ziare, poate fi văzut anunțul din fotografia de mai sus. Ultimul audit public de tiraje de la BRAT ne spune că Evenimentul Zilei, care într-o vreme vindea 800.000 de exemplare pe zi, astăzi mai vinde în medie 14.427 de exemplare. Adevărul – 14.360. România liberă – 25.241. Ziarul Financiar – 8323. Ziarul de Bacău – 626. Ziarul Lumina (al Patriarhiei, vîndut prin preoți) – 22.457.
La tv situația e și mai dureroasă. Canalele de știri sunt astăzi ocupate de niște oameni care sunt puși să-și dea cu părerea despre absolut orice.
Cred că presa nu va muri, totuși. De ce? Pentru că nu cred că putem citi la infinit știri precum următoarea depeșă a agenției de presă Newsin:
Vanghelie: Nu am timp să mă uit la filme, dar mă uit în reluare la Suleyman Magnificul
Primarul Sectorului 5 Marian Vanghelie a mărturist, joi seară, că nu are timp să se uite la filme, dar se uită în reluare la serialul “Suleyman Magnificul”.
“Nu prea am timp şi nu mă uit la filme, dar mă uit în reluare la Suleyman (Suleyman Magnificul – n.red) pentru că îmi place. Îmi place că este o mare parte din istorie şi arată ce înseamnă un lider, cum lua deciziile şi ce înseamnă perioada aceea de la 1500. Un român a fost un bun prieten cu el, un copil luat din România şi l-a văzut că este foarte deştept (…) l-a luat şi l-a pus mare vizir este o chestie foarte frumoasă”, a declarat acesta, la Realitatea TV. 12 aprilie 2013 00:08
April 17, 2013
Soliman Magnificul a fost ce-i drept un mare om de stat, la vremea lui. Nu stiu cit de bine facut o fi serialul, poate ca are si calitatzi, si l-as urmari, daca as avea teveu, dar singurul ecran la care ma uit e cel al boltzii instelate,(cind nu dorm).
Dar presa a devenit absolut penibila, si trebuie sa marturisesc ca eu sint cel care a lansat acum vreo zece ani campania ADEVARUL ESTE IARASI IN MANIFESTE!, campanie ce-si arata roadele astazi. Presa de azi, asa cum este ea, TREBUIE sa dispara, iar cei care au facut aceasta nobila meserie de ris atita vreme, gindindu-se numai la parale, trebuie scosi pe viatza din presa. Nu vedetzi ca emisiunile de stiri de la teve sint de fapt show-uri ordinare de divertisment axat pe lubric si sordid ? Au disparut ziaristii de stiri obiective si impartziale, dar ne-au invadat mascaricii si palavragistii , cocotele jurnalistice ale politicienilor puternici si facatorii de stir(i) de patrunjel.
A pomenit careva dintre ziaristii ultimului deceniu despre listele false de membri fondatori cu care s-au inscris la tribunale TOATE partidele ,in 2000 ? Un caz de o gravitate exceptzionala, ce tzine de sigurantza natzionala, nici macar nu a fost incercat, daramite sa fie dezbatut ! Daca presa isi facea atunci datoria, toata mizerabila clasa politica ciorditoare si iresponsabila disparea in neant ! Puteam intra in democratzie, si eram azi ca Austria, fara exagerare !
Asa, am ramas cu Iliescu, Basescu si Antonescu, iar gogosarii de presa au ajuns sa fie platitzi cu zeci de mii de euro pe luna, la porunca lui Nastase-Ciordeala, cel care a lansat de altfel politica platirii cu sume exagerate a ziaristilor din ultimul deceniu!