- de Paula NEGREA
Bunicule, te-ai înşelat, Dumnezeu să te ierte! De fapt, după facultăţi vine tractorul.
**
Zilele trecute mă sună Andrei-mic să mă ureze de nume. Culmea, nu e-n drum spre niciun club. E la plimbarea de seară pe câmpurile Moldovei.
„Paula-are-Mere?”, îmi zice amuzat, în amintirea vremurilor când mă tachina că sunt de la Bran, deci era imposibil SĂ NU AM.
„Ea, dar cu mult mai puţină zestre ca pe vremuri. De toantă”, zic.
Noi am scos câteva reviste împreună. Numai că el s-a lăsat la timp de DTP şi s-a apucat de grâne. Încă puţin şi-o să împărăţească România, ascultaţi la mine!
**
Când am intrat la liceul Şaguna, bunicu’ meu a dat de băut la toată cârciuma, de mândrie. Mai erau zece ani şi aveam să mă fac, de isteaţă şi de luptătoare, „o doamnă fină”.
Eram unul dintre puţinii tineri brăneni care ajungea la o şcoală prestigioasă. Cu mari şanse ca, prin educaţie aleasă, să scap de povara vieţii la ţară, de muncile pământului. Minunea asta se întâmpla cam o dată la câţiva ani, acolo, pe vremea aia.
E, aflaţi c-am învăţat.
Iar bunicul s-a stins şi, de învăţaţă şi citadină ce-am ajuns, i-am încurajat pe părinţii mei să-i vândă oile. Cu pământurile ce să facem, cine să le îngrijească pomii? Le-am lăsat în atenţia cui le-a vrut. Mă mir că, de mironosită, nu i-am convins pe ai mei să vândă şi casa şi să se mute la Bucureşti, în Icoanei. E, dar de la Bran căram de-ale gurii, totuşi…
Mai că s-au dus cei zece ani pe care mi i-a „dat” bunicu’. Şi a fost nevoie de iunie 2010 ca să înţeleg că nu am şanse să ajung „o doamnă fină”, prea curând, plimbând hârtii în Bucureştiul de acum. Cu toată şcoala mea, oricât de brici aş scrie hârtiile alea sau oricât de fine mi-ar fi gleznele.
Poate că dacă n-aş fi auzit un ditamai omul, maestru al economiei, mărturisind că tractorul e viitorul şi că agricultura e noul „petrol”, nu m-aş fi zdruncinat. Şi poate că dacă Andrei-mic nu mi-ar fi telefonat de pe câmpurile de care se-ngrijeşte, nu mi-aş fi dat seama la timp că am tot luat de la Bran (de ACASĂ, da) fără să dau ceva ’napoi.
Ca, de altfel, muuuuuulţi dintre voi, dragi cititori, aşa-i?
Şi-am „văzut” în iunie 2011: foame mare. Şi… de unde să mai iei, după cum ziceam? Dac-ai tot consumat şi n-ai produs nimic. Tu, acolo, la tine, în grădina copilăriei.
**
Nu ştiu ce vă e vouă scris de acum, de mă tot întreabă Şuţu. Pot doar să vă spun sigur că nu veţi trăi nicio Revoluţie (poate-o aşteptaţi). Sau , că dacă veţi trăi o Revoluţie, va fi una la care se va fura mireasa. Chiar dacă se va muri de foame.
Ştiu bine, însă, ce mi-e mie scris şi de ce vreau un tractor de Crăciunul ăsta: să mă-ngrijesc atent de tot ce mi-a lăsat bunicu’ şi să construiesc încă ceva pe lângă. Poate un beci cu ciuperci, repejor. Să am de dat ciuperci, în loc de carne, la Paştele şi la Crăciunul lui 2011, căci ăsta va fi „trendul”, se-nţelege.
July 5, 2010
Eu vreau sa mai cred in spiritul Craciunului! Sa mai vad oameni veseli, sa nu mai aud discutii purtate printre dinti! Si mai ales, sa vad ca se privesc iar oamenii in ochi-mi-e dor de toate astea!
July 5, 2010
Ai dreptate, am fost cu totii niste “milionari” de carton si va trebui sa reinvatam sa fim oamenii pamantului. Va fi greu dar meritam lectia asta.
P.S. Frumos scris!
July 5, 2010
frumos text…a rezonat cu socialistul din mine. :)
July 5, 2010
Crăciun cu oameni frumoşi şi păzitori de frumos să ai! ;)
July 5, 2010
mulţumesc! dau şi eu de gândit, să-mi asigur veşnică pomenire, ce să mai… :)
July 6, 2010
Hei, fiica mea, de craciun vroia un ….stalp de telegraf?!@!!
July 6, 2010
Am convingerea ca iti poate argumenta pertinent dorinta stalpului de telegraf si ca si in argumentarea ei sta salvarea Romaniei :D :D
July 17, 2010
Mai, eu de Craciun vreau prima, vad eu ce fac cu ea :))