Noul administrator român al unui hotel din Tyrol avea să descopere într-una din primele lui zi de muncă că austriecii sunt atît de obsedați de reguli încît ei, spre exemplu, nu schimbă niciodată becurile. Cînd se arde unul, e chemată o firmă specializată în schimbarea becurilor care lasă la final o factură de 100 de euro. Nu știu de ce povestea asta mi-a adus aminte de Dacian Cioloș. Probabil pentru că omul, bănuim, e un tip corect și bine intenționat. Însă faza cu subscripția publică pentru Cumințenia Pămîntului nu cred c-o să meargă vreodată România. Poate în Qatar. Sau Bahrain.

Vă spun: cînd mai veniți la mine cu afirmații de genul Dacian Cioloș e un extraordinar premier, eu o să vă reamintesc că omul s-a scremut juma de an să strîngă niște bani pentru o sculptură. Și n-a reușit. Eu aș fi făcut altfel: pentru fiecare înscriere a unui român pentru votul prin corespondență, guvernul României ar fi donat un 1 euro. Deși sunt vreo 3 milioane de români în afara granițelor, s-au înscris doar vreo 5000 pentru această procedură de vot. Un alt eșec al actualei administrații.

Senzația mea e că Dacian Cioloș nu știe ce are de făcut. Spre deosebire de PSD care știe bine ce are de făcut – respectiv să fure 24 de ore din 24,  7 zile din 7 – săracul Dacian ar fi trebuit să-și propună doar un singur lucru. Ceva realist. Ceva necesar și concret. Un lucru. Pe care să-l ducă la bun sfîrșit în anul în care a fost numit să conducă guvernul României. Tot repet chestia asta: avem nevoie ca de aer de o autostradă. Ce dracu’ o fi așa de greu să faci una care să traverseze România? Uite, în locul lui eu asta mi-aș fi propus: să fac o autostradă în mandatul meu. Și aș fi rămas în istorie ca omul care a făcut CEVA concret în România. Știu, o să-mi spuneți că există licitații, caiete de sarcini, studii de fezabilitate, contestații, termene. Și tot felul de alte scuze de neputicioși. Pentru Autostrada asta m-aș fi făcut dictator. În prima ședință de guvern, dădeam o Hotărîre pentru a da CNADAR puteri discreționare. Luam 7 șefi de promoție de la ASE, îi puneam la conducerea instituției și le dădeam sarcină să facă Autostrada pe parcursul anului 2016. Împărțeam, eventual, autostrada pe parcele și dădeam cîte o parcelă fiecărei firme de construcții mari din România. Luați banii și construiți! Ca-n Germania. Ca-n China. Bine. Și în trei schimburi. Șantier Național aș fi făcut. Cu voluntari cu tot. Aș fi muncit cot la cot cu ei. Îi dădeam dracului pe toți președinții Franței sau Bulgariei care ar fi vrut să facă vizite de stat în România. N-am timp de voi! Eu trebuie să fac Autostrada! Sau, dacă tot nu aș fi putut să-l evit pe François Hollande, care trebuia să-și facă vizita în România, l-aș fi luat cu mine pe Șantierul Național al Autostrăzii să dea cu mine la tîrnăcop. Măcar o oră, dacă erau prea multe opt. Dar în nici un caz nu m-aș fi dus cu el la Restaurantul Diplomat, cu chefi, să mîncăm șnițel de 125 de lei porția (vezi aici meniul).

Nu știu dacă Dacian Cioloș a aflat, dar România e o țară foarte, foarte săracă. Care nu are nici acum, după 26 de ani, o Autostradă. Bine că avem chefi.

Neputincioșilor!