Cu permisiunea voastră, aș vrea să le urez procurorilor DNA spor la muncă. Ei fac bine ce fac acum. Și n-aș vrea să se plictisească ori să obosească. Din cauza nenorociților pe care-i rețin aproape zilnic, țara asta a ajuns în ultimul hal. Vă rog eu să intrați aici și să citiți strigătul de disperare al unui investitor sătul de corupția politicienilor. Clasa politică trebuie schimbată din temelii! Cu ăștia de-au fost și vor mai fi reținuți, arestați și încarcerați nu veți vedea niciciodată autostrada care să traverseze România. Cu nenorociții ăștia n-o să puteți beneficia niciodată cum se cuvine de servicii publice pentru care plătiți taxe și impozite. Ne-a dispărut zîmbetul de pe față. Suntem stresați 24 din 24, 7 din 7, 365 din 365. Am ajuns să nu mai știm cine suntem.

Ați auzit de Burebista? “Cel dintâi şi cel mai mare dintre toţi regii Traciei“. Ei bine, omul ăsta a avut – potrivit convingerilor istoricului Vasile Pârvan – capitala undeva lîngă București. O cetate imensă, ascunsă sub pământul uitării. Am căutat recent prin foarte puținele surse istorice și am dat de această cetate. Am văzut-o cu ochii mei. Nu mă puneți să vă spun unde e pentru că nu vreau să ne trezim acolo cu tot felul de neaveniți. Vă spun doar atît: dovezile că acolo a fost o mare cetate au ieșit la suprafață. Deși locul este pustiu. Nepăzit. Neîngrijit. Uitat complet. Am trimis la un institut de istorie căteva bucăți de vas ieșite la suprafață și răspunsul primit de la ei m-a dat pe spate: au o vechime de aproximativ 2100 de ani. Adică fix din perioada lui Burebista (82 î.Hr. – 44 î.Hr.). Vă repet, locul e pustiu. Nebăgat în seamă.

Cretinii ăștia de-i vedeți zilnic reținuți de DNA au făcut în ăștia 25 de ani tot felul de năzbîtii: pîrtii de schi la Piatra Neamț, gondole la Mamaia, borduri și flori plantate zilnic într-o capitală tristă. Nimeni n-a alocat un leu pentru săpături la cetatea lui Burebista de lîngă București. Ascultați-o pe doamna Nina Palincaș de la Institutul Național de Arheologie vorbind despre această cetate uitată: O for­tificaţie formidabilă, cu trei şanţuri de apărare, cu templu lung de peste 20 de metri, clădiri mari, un centru de olărit grandios în epocă şi, totodată, unul co­mer­­cial, cu cel mai mare număr de importuri elenistice cunoscute la vre­mea aceea. Nişte oameni extrem de conectaţi la lumea din jur, care aveau legături cu întreaga Europă. O davă, un centru economic, politico-militar şi spiritual, o capitală în adevăratul sens al cuvântului. De ce nu se sapă arheologic? De ce locul este lăsat de izbeliște? Ne spune tot Nina Palincaș: Fiindcă nu sunt bani pentru o altă săpătură de proporţii, am hotărât că e mai bine să lăsăm locul aşa, pentru oamenii din viitor, când vor fi alte posibili­tăţi… Eu cred că acum problema principală este să ne ocupăm de ceea ce am scos deja, căci situaţia de­po­zitelor de la Institut este catastrofală, statul nu ne dă bani pentru întreţinerea materialelor, restaurarea şi analiza lor, iar acestea stau în condiţii improprii, ris­când să se deterioreze sau să se piardă. Materialul pe care-l avem scos deja – şi sunt tone – poate oferi, încă, informaţii istorice extraordinare.
Acum înțelegeți mai bine ce-am vrut să spun în prima frază din această postare?

A photo posted by Cristian Sutu (@cristiansutu) on Nov 8, 2014 at 7:30am PST

* Evadarea de Luni Dimineaţă. Proiect de luptă împotriva ignoranţei.