Suntem în iulie 2006. Acum fix 10 ani. Colegul meu de la Cotidianul, pe care l-am întîlnit patru ani și în redacția de la Evenimentul Zilei, Carol Sebastian, recunoaște că a colaborat cu Securitatea. Dacă mă întrebați pe mine, nu e nimic grav în acele note informative. E vorba de perioada 1987-1988 în care un student de anul 1 la Litere, Carol, este șantajat în legătură cu o poveste privată (o colegă rămasă gravidă), motiv pentru care acceptă să își toarne colegul poet, Andrei, la Securitate. Scenă de film, nu? Se pare că Andrei știa de la Carol chiar în timp real de informările la Securitate. Repet: e vorba de niște puști, colegi în primul an la Litere. Ce spune Carol, 19 ani mai tîrziu, la aflarea adevărului? Imi pare rău că nu am spus aceste lucruri imediat după 1989. N-am făcut-o pe de-o parte de rușine, iar pe de alta parte aveam sentimentul că nu am făcut rău sau că nu pot fi șantajat.

Au trecut 10 ani de la momentul dezvăluirii. Carol Sebastian, un foarte bun jurnalist, cu educația BBC, a luat atunci decizia de a dispărea din viața publică. Era unul dintre cei mai importanți ziariști ai vremii: conducea redacții, avea emisiuni radio și TV, iar comentariile sale deveneau virale cel puțin în spațiul politic. Carol a notificat Cotidianul și TVR de renunțarea la colaborări și… a dispărut. Sunt 10 ani de cînd nimeni nu mai știe nimic de Carol Sebastian. În sensul că opiniile sale, adesea extraordinare din punct de vedere jurnalistic, au încetat să mai existe. Mare pierdere, dacă-mi este permis să spun. Nu știu dacă-i citiți pe Traian Ungureanu în Adevărul sau Revista 22, respectiv pe Dan Tăpălagă în Hotnews. Dacă nu, ar trebui s-o faceți. Sunt din același lut zămisliți.

Decizia dispariției din spațiul public ține de o calitate foarte rară pe la noi: bunul-simț. Am mai întîlnit-o în cazurile Mona Muscă și Ludovic Orban. Și, dacă nu mă înșel, cam atît. În rest, e plin spațiul public de oameni fără pic de onoare și decență. Condamnați penal, pușcăriași, hoți de doctorate și alte muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul. Primim, zilnic, tot felul de mesaje de la ei. Nu vreau să le reproduc. Aș vrea să nu-i băgăm în seamă. Aș vrea să-i uităm. Aș vrea să ne aducem aminte cu toții că pe lumea asta există și altfel de oameni, precum Carol Sebastian, zis și Kuki, un om care a decis acum 10 ani că pentru o greșeală minoră făcută în prima tinerețe, dar ascunsă 19 ani, ar trebui să aibă decența de a dispărea din spațiul public.

Kuki, mi-e dor de rîsul tău.