Metoda Gigă Hoțu la Instagram

Gigă Hoțu e-n fiecare dintre noi, mai mult sau mai puțin. Fentăm reguli, evităm obligații, ocolim bunul-simț. Adesea, fără urme de regret. Dac-aș fi ministrul Educației aș propune schimbarea materiei Chimie din școli cu una numită Corectitudine. N-o să avem prea curînd olimpici internaționali la această materie, dar măcar suntem prezenți… N-aș vrea să vă reamintesc cazul Victor ponta. Omul continuă să ocupe o funcție importantă în statul român, deși a furat cuvintele altora pentru a scrie o lucrare de doctorat. Poate va ajunge chiar președintele României, cine știe? Aș vrea să mergem mai jos, la baza incorectitudinii. Acolo unde și eu, și tu suntem, uneori, Gigă Hoțu.

Cred că și ai tu Instagram și-l folosești. Eu, spre exemplu, sunt destul de activ pe contul ăsta. Am urcat peste 2700 de fotografii din iulie 2011 și pînă acum. Îmi place! Mult. Urmăresc 184 de conturi și sunt urmărit de 1545 de persoane. Instagram este, după părerea mea, o modalitate extraordinară de exprimare fotografică fiindcă, deși ai la îndemînă doar un smartphone, limitat în ce privește posibilitățile foto tehnice, poți crea artă. Intrați să vedeți ce fac oamenii ăștia doar cu un telefon: dopez, f64s125, danielji, niphisi, qoinn etc

Nu mai știu dacă Gică Hoțu din copilăria mea mai trăiește, dar dacă ar trăi și ar avea un cont de instagram, toate pozele lui ar fi făcute cu o cameră foto profesională (Nikon, Canon, Fuji, Sony etc). Ar edita fotografiile în Abobe Lightroom și Photoshop, le-ar transfera în smatphone și le-ar pune pe Instagram.

Ce-mi place mie la instagram e că te poți exprima fotografic și cu o cameră foto modestă. Să pui, însă, pe instagram fotografii făcute cu o cameră foto profesională (un senzor excelent de la o cameră de cîteva mii de euro) e puțin straniu. Și incorect.

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *