Suntem în februarie 2011, cu zece ani înainte ca tu să citești acest text. Îmi consumam orele într-o redacție din Casa Presei Libere, cu entuziasmul pe sfîrșite, jurnalistul onest și echidistant fiind o specie pe cale de dispariție. Sebastian Lăzăroiu, pe atunci consilier prezidențial, tocmai îmi spusese, calm, la o cafea, că, da, presa – tot mai murdară – va trebui să dispară, înainte ca ea, eventual, să poată fi reconstruită. Mi se părea nedrept, eram intrigat și bulversat de această sentință care părea că vine dintr-o uneltire malefică. Acum îi dau dreptate lui Lăzăroiu, însă atunci aveam 15 ani de presă în spate și nu puteam accepta extincția unei specii care contribuise enorm, vreme de peste 100 de ani, la gloria civilizației moderne și contemporane. Era, însă, vremea mogulilor care călcau în picioare orice urmă de demnitate a jurnalistului. Știrea era înlocuită de dezinformare și, în cel mai bun caz, de bîrfă.
În tabloul ăsta sumbru mi s-a părut o idee bună să-mi mut participațiile de entuziasm din conturile mogulilor. Și-atunci am zis imediat da propunerii venite din partea unui presentiment. Acela că va fi bine. Radu Bădoiu a făcut și el la fel. Astfel că undeva în februarie 2011 eram împreună într-o clădire din Armenească și cumpăram, la căldura sobei, domeniul www.fotounion.ro. Care trebuia să devină, alături de www.sutu.ro, principalul vehicul în noua noastră călătorie pe cont propriu.
Eram bogați. În conturile noastre era atît de mult entuziasm, încît am fi putut deschide o bancă. Ceea ce am și făcut. Nu i-am zis Banca de Entuziasm. Și nici Banca de Avînt. Sau de Exaltare. I-am zis mai simplu: Portret de Femeie. Anunțul venea și cu o explicație: suntem noi pe piață, cel mai probabil nu ați auzit de Foto Union, dar dacă din întîmplare auziți puteți veni în vizită la noi în perioada 1-8 martie și primiți, gratuit, un portret. Unul atent surprins, selectat și editat.
Era încă februarie, iar Radu și cu mine am intrat în cantonament. Teste de lumină, conturi noi de facebook, twitter, de instagram, afișe, distribuție etc. Dacă bine mi-amintesc, fotografiile de mai sus, cu Mădălina, au ieșit în urma primului shooting Foto Union. Cu lumini împrumutate de la 4k.ro. Iar primul afiș al evenimentului Portret de Femeie a fost acesta:
Și-apoi a venit 1 martie 2011. Prima persoană fotografiată: Suzana Dordea.
Clientele băteau timid la ușă, iar noi răspundeam.
Cele mai bune 40 de fotografii la prima ediție a evenimentului Portret de Femeie au fost printate 50x70cm și au fost atîrnate pe mai mulți pereți din București, însă vernisajul expoziției a avut loc în februarie 2012, la Clubul Diplomatic, înaintea ediției a doua a Portret de Femeie. Acolo unde, începînd cu 1 martie 2012, ne-am trezit cotropiți de femei. Au fost momente în care, la coadă, erau peste 40 de persoane așteptînd să intre la shootingul fără programare. Pepsi devenea în 2012 partenerul oficial al Portret de Femeie.
Va urma.
Leave a Reply