Ai o cameră foto. Și ai un laptop. Eventual un hard extern. Cîte zeci de giga de imagini ai strîns? Multe, nu? Să-ți dau o veste proastă: laptopul tău va muri în cîțiva ani. La fel și hardul tău extern. Și cu ele vor muri toate acele fotografii. Și e păcat de ele. Sunt convins că unele dintre fotografiile tale sunt foarte bune. Și sunt absolut convins că ai vrea să le revezi peste 30 sau 50 de ani. N-o să mai poți, cred. Pentru că le-ai uitat într-un laptop, care s-a stricat în cîțiva ani. Și pentru că și s-a părut dificil să faci o selecție de 50 sau 100 de fotografii și să ți le printezi la 50 de bani bucata în orice magazin specializat din centru. O cămașă, pe care ai dat, să zicem, 100 de lei, o s-o porți un an. Sau, hai, 4-5 ani. Tot atît te costă și un print de o calitate profesională după o fotografie bine făcută, să zicem, la Portret de Femeie. Diferența e că printul acela va rezista pînă la bătrînețile tale și de el se vor bucura toți prietenii tăi care vor veni pe la tine. Ori mama ta, care – îți dau în scris – va sta cu acel print pe cel mai vizibil perete al ei de acasă și-l va privi cu orele în fiecare zi.
Îți scriu acum ție, care ai fost la Portret de Femeie sau la Portret de Familie în ultimii ani. Printează-ți fotografia! Ți-am trimis-o pe email la o dimensiune suficient de mare pentru a fi printată A4 oriunde în oraș. Printeaz-o! Sau alege varianta profesională pe care am pregătit-o împreună cu prietenii de la Cameleo.ro. Îți va veni acasă sau la orice adresă o vei lăsa. E foarte simplu. Click aici pentru a comanda un print profesional după fotografia făcută la Portret de Femeie 2016.
A, și încă ceva: dacă îți vei comanda acum un print de la Portret de Femeie 2016, poți opta și pentru varianta color a imaginii pe care ai primit-o în format digital.
April 5, 2016
Din pacate de cand am trecut cu totii pe digital am inceput sa fim ‘trigger happy’. Eu nu ma intorc dintr-o excursie cu mai putin de 1000-1500 de poze. Multe din ele sunt inutile, cu siguranta si nu ma vor uita peste ele a doua oara.
Incerca insa sa le sortez pe cele mai interesante si sa le salvez in mai multe locatii (cloud, NAS personal, hard extern). Mi-e imposibil sa le printez pe toate. Poate asa vor supravietui timpului. Pana acum mi-a mers cu strategia asta, avand aproape toate pozele facute de mine din 2005 incoace, cand mi-am luat prima camera foto.