A photo posted by Cristian Sutu (@cristiansutu) on Jul 27, 2015 at 11:16am PDT

Fotografia de mai sus a fost făcută acum două nopți și-mi e foarte dragă. Mă tot uit la ea de atunci. Nu pentru că e o fotografie bună, evident că nu e. Ci pentru că reprezintă finișul celui mai amplu efort pe care l-am făcut în cei 41 de ani pe care i-am împlinit zilele trecute. Îi puteți distinge în imagini pe Alina, Iulia și Vali – trei dintre cei mai apropiați oameni mie. Lîngă mine, nu-l vedeți, e Dan Byron. Și eu, și el foloseam ultimele particule de energie pentru a ajunge la lumină. După un traseu extrem, de 14 ore, pe care eu îl mai făcusem cînd aveam 17 ani.

Aventura început la ora 8.50 la Căminul Alpin din Bușteni – cu un grup mai mare de prieteni, între care buna mea prietenă din copilărie, Ileana Bocanciu, cea care m-a dus prima oară pe munte și despre care v-am povestit aici– și s-a încheiat aproape de miezul nopții, tot la Căminul Alpin, în lumina farurilor mașinii lui Vali, care ne aștepta cu apă, mîncare bună și două sticle dintr-un vin magnific – Taraboste (Chateau Vartely, Republica Moldova). Au fost, așadar, mai bine de 14 ore de testare a limitelor, pe următorul traseu:

Căminul Alpin – Refugiul Coștila – Vîlcelul Stîncos – La Pîndă – Brîna Aeriană – Hornul Gepeleanu – Brîul Mare al Coștilei – Valea Scorușilor – Struga Gălbinele – Valea Gălbinele – Firul Principal – Hornul dintre Fire – Firul secundar – Refugiul Coștila – Căminul Alpin.

Nu știu sigur cît de inconșienți am fost. Ce știu însă cu siguranță e că imaginea cu Alina, Iulia și Vali în lumina farurilor, la două ore și ceva de la căderea întunericului, n-o voi uita multă vreme. Au fost, pe traseu, momente de maximă încercare. Pe la ora 16.00, cred, am rămas fără apă. Mîncare mai aveam, dar n-o puteam mînca fiindcă tot ce doream era o picătură de apă. Pentru că-s fumător – știu, nu trebuie să mi-o spuneți, ar trebui să mă las – pe mine aproape că m-au lăsat plămînii pe finalul urcării, după vreo 1400 m altitudine urcați. Nu puteam mai mult de trei pași fără un popas de cîteva minute. Dan n-avea problema asta și mă tot aștepta. Pe el, însă, l-au lăsat picioarele pe Valea Gălbinele, la coborîre. Dar n-am cedat, nici eu, nici el.
Fără apa e cumplit. Miracolul a venit de la o porțiune de zăpadă netopită pe Valea Scorușilor. Am umplut trei sticle cu apă și ne-a ajuns pînă la izvorul de lîngă Refugiul Coștila, cînd, probabil, am băut 2 litri de apă. Smartphone-ul lui Dan a calculat 27.000 de pași. Dar diferența de nivel…  de la 900 m la 2350 m și înapoi la 900 m altitudine.

Cum a fost? Magie pură.