Nu cred să existe vreun loc mai frumos în România care să fie întreţinut cu o nesimţire mai mare. Întâmplarea a făcut să calc zilele trecute e pentru prima oară la Băile Herculane. La numai cîteva minute mi-am zis: astea nu-s Băile, ci Bolile Herculane. Nu vreţi să ştiţi ce a ajuns din staţiunea ridicată în anul 102 d.C. de Împăratul Traian, un loc favorit al întregii aristocraţii romane. Nu, vă spun, mai bine staţi acasă. N-am cum să dovedesc, dar sunt absolut sigur că dacă ar avea cineva curajul să facă o analiză a apelor termale din ştrandurile şi piscinele de acolo, ar putea completa un tratat al tuturor bolilor de piele posibile. Straniu e că, deşi au fost amplasate diverse atenţionări (vezi semnul STOP şi grosimea barierelor din foto 1 şi foto2), lumea se înghesuie în ape de parc-ar fi Elena Udrea goală acolo. Dar nu e, vă spun eu. Doar cîteva prosoape de plajă înfăţişînd un personaj feminin ce aduce, vag, cu ministrul Turismului (foto3). Vă las să priviţi cîteva imagini şi vă rog să remarcaţi calitatea meniului (foto4) oferit în staţiunea milenară Băile Bolile Herculane.