Despre insula Samothraki nu știam aproape nimic cînd am cucerit-o. Am dat mașina jos de pe feribot și, fără să știu unde dorm la noapte, am luat-o spre Răsărit. În stînga Marea Traciei, în dreapta munții tăiați de rîuri care uneori traversează strada, ca o trecere de pietoni, pentru a se revărsa în mare. Pe lîngă un astfel de rîu și într-o zonă cu izvoare termale, romanii au construit o așezare de pe urma căreia au rămas azi doar un nume (Therma), cîteva ruine și o statuie la Luvru (Nike din Samothraki). Astăzi, pe insulă, sunt doar cîteva zeci de pensiuni și hoteluri. Plus un camping în pădure. În total, cîteva mii se turiști. Dacă vreți nisip pe plajă, mergeți în altă parte. În Samothraki nu sunt nici telegondole și concerte cu Inna. Puțin mai sus de platanul imens din Therma, despre care se spune că ar avea 800 de ani, o sa vedeți casa din imaginea alăturată.

V-o recomand. E îngrijtă de doamna Caliopi, care vorbește destul de bine limba engleză. Și cu care vă puteți înțelege la un preț acceptabil. Eu am plătit 100 de euro pentru trei nopți. Și aș fi stat mai mult, dar alte rezervări erau deja făcute, așa că a trebuit să găsesc și-n altă parte. Unde, vă spun, n-a fost rău deloc. Dar pentru că nu pot să uit Binele din curtea doamnei Caliopi, cum nu pot să uit nici dulceața ei de portocale și paharul cu apă rece pe care mi le-a adus la masă în prima mea dimineață din Samothraki, vă sugerez, dacă ajungeți acolo, să o căutați.