Palatul Sutu » criza

Cum trebuie luptat împotriva crizei

Cristian Șuțu — Mon, 12 Dec 2011 08:34:28 +0000

Sunt două posibilităţi:

Pui pe hîrtie cu precizie matematică bugetul lunar de venituri şi cheltuieli şi apoi îţi rozi cît poţi de liniştit unghiile în timp ce te uiţi cu jind la hainele/cărţile/vacanţele/şi altele pe care nu prea mai ai cum să le cumperi.
Te apuci să arunci cu bani în dreapta şi-n stînga, pe tot felul de prostii, în ideea că banii oricum n-aduc fericirea, dar te ajută să trăieşti mizerabil în confort.

Ei bine, ăştia de la PDL au ales – nu ştiu de ce dracului – varianta 2. Şi s-au dus acum cîteva zile la Congresul popularilor europeni (acolo unde s-a discutat şi s-au adoptat rezoluţii despre creşterea economică sustenabilă şi întărirea disciplinei fiscale a UE) cu un taxi-avion de lux pentru care au plătit cîteva zeci de mii de euro. Detalii aici.

Bezna presei

Cristian Șuțu — Wed, 06 Apr 2011 20:07:52 +0000

Unul din pricipalele motive pentru care astăzi, în România, presa este la pămînt ţine de faptul că nu mai are cine s-o scrie. Singurele publicaţii care vînd cîte ceva sunt tabloidele. Dar ce fac ele nu se numeşte nicidecum jurnalism, ci bîrfe ordinare sau cretinisme. (Pentru cine nu înţelege ce vreau să vă spun, vă invit să citiţi ştirea zilei dintr-un tabloid de astăzi). Jurnaliştii buni, cei mai mulţi dintre ei, au ieşit din presă. Unde s-au dus? Puteţi afla de aici.

Întoarcerea la cultură

Cristian Șuțu — Thu, 23 Sep 2010 08:33:22 +0000

În cele din urmă, criza te salvează. De ce să pierzi, vorba lui Boc, vremea prim moluri, cînd poţi deschide o carte, acasă, la lumina lumînării? Sau poţi asculta Rapsodia ungară, asemenea lui Edarem, un senzaţional personaj despre care am aflat de la Dramoleta.

Anul 2010, văzut din dreapta (guestpost)

Cristian Șuțu — Fri, 08 Jan 2010 12:15:30 +0000

de Alina Gorghiu
Văzut dinspre noi, 2010 e un an rău, dar sincer. Rău pentru că va impune sacrificii, greutăți, renunțări.
Sincer pentru că va inlătura minciuna acumulată în lumea noastră. În economia noastră care și-a pus un preț pe care nu-l merita, cel puțin atunci când era vorba despre terenuri, clădiri, acțiuni cotate la bursă. În societatea noastra, care a cheltuit mai mult decât își permitea, mai ales în sectorul public. Și, poate, și ceva din minciuna care a înlocuit, în lumea intelectuală, valori cu impostori specializați în ode Conducătorului.
Ar fi soluții pentru a ieși din criză sau ne rămâne să credem că trebuie să lăsăm să ne scoată de acolo relansarea Occidentului și ințelepciunea FMI? Da, ar fi. Dar ele trebuie adresate celor care știu să creeze valoare adaugată, care știu să producă, să cumpere și să vândă, care pot să plătească salarii și dividende.
În criză, cheltuielile publice nu mai sunt de stânga sau de dreapta, sunt obligatorii. Ele devin de stânga dacă se adresează susținerii politicilor sociale, devin de dreapta dacă se adresează susținerii relansarii economice, menținerii forței de muncă și dezvoltării infrastructurii. În 2009, cheltuielile publice au fost de stânga, de stânga stângii. În 2010, noi am fi făcut cheltuieli publice de dreapta. Nu de dreapta dreptei, pentru că, după mine, e imperativ să mărim salariile din educație, dacă vrem să construim o Românie inteligentă și educată.
Ce-i drept, noi, liberalii, nu suntem în poziția să stabilim cum va fi anul 2010 pentru români. Suntem în opoziție și treaba noastră e să monitorizăm ce fac guvernanții si să ne facem ordine în propria curte. Din care punct de vedere avem destule de făcut. Avem să ne rupem de propriile marote, să ne desparțim de propriile umbre. Să înțelegem că nu mai suntem partid de 7% visând la guvernare, ci partid de 20% țintind să crească și să urce pe primul loc. Să renunțăm la gândul că locul și puterea partidului sunt date de Patriciu, Cataramă, Stoica, Stolojan, ori alți oameni care ne-au făcut rău promițându-ne că ne fac bine. Și avem să ne asumăm curajul de a susține ideile liberale, de a ne bucura de susținere pentru cele apreciate public și de a le explica și promova pe cele care nu au pătruns încă în constiința publică. Suntem un partid liberal, trebuie să facem politică liberală, să promovăm idei liberale, oameni liberali. Și să construim un 2012 liberal incercând să ieșim dintr-un 2010 rău, dar sincer.

Criza de sine (guestpost)

Cristian Șuțu — Wed, 30 Dec 2009 08:00:39 +0000

by Mika

M-a surprins plăcut invitaţia de guest posting la Palatul Şuţu. Ca şi cum ai primi pe mână cheile unui palat în care eşti liber să faci ce simţi. Sunt Mika. Deţin un mic adevăr şi-mi permit să vă stric liniştea cu el. De regulă îmi place să fiu veselă, dar acum prefer să fiu sinceră.

În 2009, criza ne-a înghiţit. Criză economică, politică, socială, culturală, deontologică. Paradoxal, în acest context toată lumea se luptă pentru mai bine. Vorba lui Caragiale, nimeni nu se mai mulţumeşte cu binele şi se caută mai binele. În ultima vreme l-am recitit pe Caragiale în loc să mă uit la jurnale sau la emisiunile de divertisment. Este atât de sincer cu vremurile noastre!

Toţi sunt ahtiaţi după satisfacţia palpabilă, fie că sunt preocupaţi să-şi descarce acumulările, fie să-şi acopere lipsurile. Îşi amintesc de sine doar atunci când trebuie să-şi pună dorinţe. În restul timpului sunt în alergătură. Şi în luptă. Cu criza. Se trezesc trişti şi obosiţi. Se hrănesc din scandaluri şi aşteaptă la colţ ca ceiluilalt să-i fie rău pentru a-i fi lui bine. Se caută preţul cel mai bun şi câştigul cel mai mare. Unii cred că ţin lumea la degetul cel mic de la picior, dar nu văd că stau cu piciorul în rahat. Oamenii răi sunt cei deştepţi, iar oamenii vicleni sunt cei norocoşi. Mirosul revoltei se simte în fiecare loc, dar intelectualul nu-l mai trage-n piept şi preferă să se-mbete într-o bodegă întunecată.

Dacă în 2009 aţi simţit măcar o singură situaţie din cele de mai sus, profeţia mea este că în 2010 vom trăi într-o permanentă criză de sine. Soluţia cea mai bună nu se vede, iar spiritul va fi mereu plecat cu sorcova. Găsesc total neinteresante orice casetă cu Popeye şi Olive Udrea, orice condamnare a lui Ilici, orice execuţie politică, orice atâta timp cât oamenii vor fi plictisiţi şi obosiţi de propria lor existenţă. Un scenariu trist în aşteptarea marii reorganizări a corolei de minuni a lumii.