E ceva ce-i leagă pe candidaţii Honorius Prigoană şi Mircea Geoană: poezia gata învaţată, disperarea cu care vor să fie populari, să demonstreze că au plecat din rândurile pulimii pentru a ajunge adevărate succes stories, vorba lui Iliescu. Ambilor le mai lipseşte să apară curcubeul în timpul vreunui discurs. 

Am un ritual pe care îl respect aproape cu sfinţenie în drumul spre Casa Presei în fiecare dimineaţă. Nu consum politică până la muncă. Îmi înfund căştile în urechi, evit posturile de radio cu ştiri, îmi fixez ochii în Gazeta Sporturilor şi mă pierd printre becalisme, plecările şi revenirile lui Andone la Dinamo, accidentările lui Cristiano Ronaldo şi medaliile ratate ale tricolorelor la toate competiţiile de handbal la care participă. E tonic în comparaţie cu ceea ce urmează în cele 8-9-10 ore de program.

În plină goană după cât mai multe succesuri, micul Prigoană s-a strecurat astăzi (joi, n.red.) şi-n sport şi implicit în paginile gazetei mele matinale. S-a dus să se întâlnească cu un un alt junior, Răzvan Lucescu, ca să fraternizeze puţin. Să-şi plângă fiecare de milă de cât de grea le e pe umeri povara numelui. Doi „oropsiţi” ai sorţii, protejaţi de taţi atunci când cineva a îndrăznit să mârăie justificat sau nu în direcţia lor.

Dar nu „blestemul” copiilor de celebrităţi care se ajung m-a făcut să sfârşesc gata prost dispus în faţa tastaturii.Ci o nouă piesă din colecţia de tâmpenii năucitoare pe care acest tânăr le rosteşte cu seninătatea cu care ar descoperi piatra filozofală sau măcar roata de la Lamborghini. (Şi sunt de acord cu Cristian Preda pe acest caz).  “Răzvan e o inspiraţie pentru mine. Cred că politica noastră e prăfuită şi îmi doresc să-i pot reda strălucirea”. Şi pentru că nu stăteam pe scaun nu am putut pica pe spate. Dar însă m-am împiedicat. M-a pufnit râsul şi apoi am înghiţit în sec. Apoi mi-am amintit cuvintele omului cu pipă ce stăpăneşte acest Palat: „Viaţa e în altă parte!” Nu mi-au folosit la nimic, pentru că numai după câteva ore, am dat peste Geoană. Alte vorbe, alte subiecte, dar şi un deja vu: avea acelaşi aer.

E ceea ce îi apropie pe cei doi domni” trecuţi prin făina „visului american” şi aflaţi aparent la poli şi vârste diferite ale politicii: modul în care încearcă să vorbească despre adevăratele probleme ale oamenilor. Disperarea cu care vor să fie populari prin vorbe, să fie aproape de plebe, de cei care miros a transpiraţie vara şi iarna în metrou, clişee de gen „adevăratele probleme ale oamenilor”, „reforma statului”, „criza economică pe care trebuie să o combatem”. Succes story-ul, vorba lui Ion Iliescu, pe care vor să mi-l vândă, asemeni unui detergent capabil să scoată 91 de pete din cele 90 posibile – plecatul de jos, din rândul pulimii şi ajunsul pe culmile progresului, prin propriile eforturi, familia perfectă, armonia, „Mihaela, dragostea mea”, liniştea, unitatea şi aura de zen.

În numele acestor lecţii aparent învăţate papagaliceşte şi apoi rostogolite la nesfârşit în faţa microfoanelor, juniorul îmi spune în aceste zile că maşina sa preferată este Dacia deşi conduce un BMX X3, că nu i-a dat mai mult de 200 la Gallardo, că şi-a obţinut scaunul de candidat pentru coatele rupte în slujba partidului, pe băncile şcolilor de afară şi în subsolurile unde dădea cu otravă la deratizare şi nu pentru că îl cheamă Prigoană, iar tata a transformat peste noapte o televiziune de folclor într-o tribună de casă a lui Traian Băsescu. Şi vrea să-l cred.

Cocleala de obamism-americanism din enunţul celui care strecoară electronice în plasele jurnaliştilor e evidentă. Lucescu e „inspiraţie” şi plecând de la asta, tânărul politician vrea să redea prin fiinţa-i strălucirea politicii, de parcă aceasta ar fi avut-o cu adevărat vreodată pe aici, pe la noi.

Lui Prigoană jr. în aceste zile mai lipseşte să îi apară şi curcubeul în timpul unui discurs în faţa chivuţelor din Colegiu şi fandacsia este desăvărşită. Şi atunci când se va întâmpla asta, ne va arăta notele bune din liceu şi ne va spune că îl merită.

P.S.

Spre seară, când îmi mai trecuse puseul de exasperare, văd că Prigoană s-a declarat de acord pentru Evz şi cu legalizarea drogurilor, dar contra prostituţiei, pentru ca după numai 20 de minute, să apară invers. Ceva mă face să cred că nu era vina colegilor de la Evz, ci o nouă mostră de prinţipiu pus la rever de dragul boborului. Ăla puţin fumat sau curvar. Nimic în neregulă cu astea, apropo. Doar cu cei ce se dau de ceasul morţii să fie ceea ce nu sunt. Adică cu fake-urile.