Ceva e tare putred în partidul lui Băsescu.

Ştiţi ce? Că eu cred că ştiu.

Cât despre reunificare, vom mai bea şi vom mai vedea.

sursa foto

Imaginea asta este din 21 ianuarie 2005. De remarcat că în această fotografie apare şi actualul prim-ministru al României, Mihai Răzvan Ungureanu. Care nu priveşte deloc unde trebuie.

Vă întrebaţi de ce insistă Băsescu şi Udrea pe numele unui greu? Blaga, spre exemplu. E foarte simplu. Greii trebuie să iasă la pensie. E ca-n bancul ăla cu calul surd, chior, slab pe care un nene îl duce la tîrg spre vînzare. “L-am adus să-l fac de rîs”.

În mintea lor e cam aşa: “Noi ştim bine că PDL nu poate cîştiga alegerile la Bucureşti. Dar, dacă tot ştim bine asta, de ce să nu cîştigăm noi, totuşi, ceva din alegerile astea? Uite, putem să scăpăm de un Vasile Blaga”.

Aşa că, de fapt, curiozitatea mea legată de candidatul PDL ţine de aflarea numelui celui pe care Traian Băsescu şi noua sa şcoală de gîndire din Modrogan vor să scape în perioada imediat următoare.

Ce hiene…

Cred că se întoarce în mormînt Coposu. Ai lui, ăia care mai sunt, s-au aliat pentru alegerile din iunie 2012 cu tot ce-au condamnat ei în urmă cu 18-20 de ani: Iliescu, Băsescu, Stolojan, Hrebenciuc, Berceanu etc.

Să nu-ţi iei câmpii atunci când şeful statului tău anunţă ca un dictator tăieri de salarii şi pensii sau când îşi pune apropiatele blonde în funcţii cu demnitate publică, ei bine, asta e adevărata putere. Preşedintele Băsescu a avut în ultimii 7 ani puterea celei mai înalte funcţii publice. A avut, mai mult, responsabilitatea şi onoarea de a ne reprezenta pe noi toţi. Se declară dezamăgit acum de cei care nu s-au încovoiat suficient. Să-l ascultăm: „Funcţia de preşedinte a reprezentat pentru mine cea mai mare umilinţă a vieţii mele. Am fost un om demn care nu a fost jignit. Am fost bun meseriaş, un om care şi-a făcut meseria cu plăcere şi cu demnitate, iar ce s-a întâmplat din 2007 încoace, jignirile de dimineaţă până seara nu au făcut decât să mă umilească”.

Ne scuzaţi, domnule preşedinte! Dar ne-a fost greu să vă facem găozar sau ţigan împuţit şi ne-a fost greu să vă invităm la biroul nostru pentru o hărţuire mică. Ne-a fost greu să ne repartizăm singuri locuinţe de protocol sau să ne plimbăm cu şalupele SPP. Ne-a fost greu să bem vinul de protocol din Moldova sau să ne urcăm băuţi la volan. Ne-a fost imposibil să-l jignim pe Regele Mihai. Şi n-am putut, pur şi simplu, n-am putut să ne hăhăim după fiecare inaugurare de kilometru de autostradă construit la un preţ înmulţit cu 10.

V-am umilit? Păcat. Meritaţi mai mult.

• (de aici)

Zilele acestea se vorbeşte pentru a nu-ştiu-cîta-oară despre debarcarea lui Emil Boc. Este, probabil, cea mai anunţată ştire care nu s-a confirmat. Din istoria universală a jurnalismului. Foarte straniu, mulţi dintre răspândaci sunt de la ei. Pe Udrea aţi citit-o mai sus. Roberta Anastase confirmă şi ea că e posibilă o schimbare a lui Boc. Gigi Pinalti a fost auzit şi el gîndurind ceva pe tema asta. Editorialul lui Lăzăroiu de mîine din EVZ este despre Boc şi are titlul “De ce ar pleca?”. Sociologul Alkin Teodorescu ne dă şi nişte cifre post-Boc.

Dinspre partea roşie, fără cod, a Opoziţiei, Adrian Năstase însuşi scrie pe blog despre anunţul demisiei lui Boc, pe care prietenul său Traian Băsescu urmează să-l facă mîine la consultările de la Cotroceni. Asta ar fi culmea. Măcar demisia să-l lase să şi-o anunţe singur…

Colega mea Adriana, care nu vorbeşte prostii, scrie şi ea că Emil Boc va demisiona. După ce pleacă delegaţia FMI. Din cîte ştiu eu, asta se va întîmpla marţi, 7 februarie.

Pentru cei care fac previziuni cu privire la schimbarea lui Boc e bine, însă, să-şi amintească cînd a cerut Traian Băsescu înlocuirea lui Emil Boc: fix acum un an de zile.  Să ne amintim ce spunea atunci Traian Băsescu, potrivit unei înregistrări audio obţinute de Antena 3 şi difuzate pe 15 februarie 2011:

Ceea ce am discutat cu reprezentanţi de organizaţii judeţene a fost: care este calea, ca soluţie de relansare economică sau propunere de ruptură necesară, plecând inclusiv de la premisa unui nou Guvern, unui nou premier. Discuţiile s-au oprit la ceea ce ar trebui să fie un prim-ministru. Aseară (luni – n.r.), opţiunea majoritară a fost pentru continuarea mandatului actualului premier. Eu am avut opţiunea unui prim-ministru tehnocrat şi nu sunt în poziţia de a merge împotriva opţiunilor majoritare

E de actualitate, nu?

Şi aş fi început aşa:

Pe scurt, pentru că nu au un mesaj politic.

Mai pe larg, în cele ce urmează.

Deci.

Nu ştiu (dar promit să mă interesez) cine le construieşte celor de la Opoziţie strategia comunicaţională, dar eu – mărturisesc – am obosit să citesc zilnic pe agenţiile de ştiri declaraţii ale unor lideri ai PSD şi PNL care cer demisia unui ministru, a guvernului, a preşedintelui şi a oricărui pedelist aflat în vreo funcţie publică

Nu trebuie să ai IQ-ul noii prietene a lui Marian Vanghelie, înmulţit cu 100, ca să-ţi dai seama că Opoziţia n-are un mesaj politic. Se vede cu ochiul liber. În afară de Jos Băsescu! şi Guvernul să demisioneze! oamenii ăştia nu ştiu altceva. Mă gîndesc că normal ar fi să existe cineva care să le spună lui Victoraş şi lui Crin că există şi alte metode de a cuceri o femeie în afară de a o fluiera pe stradă după ce trece de tine. Nu-ţi trebuie decît puţină imaginaţie.

“Huo, Băsescu!” nu e un mesaj politic. E o interjecţie politică. Şi o aberaţie logică. Este evident că într-o bună zi Băsescu va fi jos. Şi el ştie asta. Pînă şi băsistul Zoso poate pricepe asta. De ce să propui ceva ce oricum vei obţine?

Un mesaj politic este o construcţie. E ceva nou. E o idee. O idee de care eu, tu, noi să ne agăţăm cu speranţă. Un mesaj politic e o speranţă.  Eu nu vreau să trăiesc cu speranţa că într-o bună zi Traian Băsescu nu va mai fi preşedinte. Şi că PDL va pleca de la putere. Sunt absolut sigur că aşa se va întîmpla. Eu vreau să trăiesc cu speranţa că următorii lideri de la putere îmi vor face viaţa mai bună. Şi aici intervine mesajul politic al oricărei Opoziţii normale la cap din lumea asta. Ce-mi propune mie astăzi Opoziţia din România?

Tăcere.

Era prin anii ‘80 un film cu Mircea Diaconu în rol principal. Scena e formidabilă. (Dacă-şi aminteşte cineva numele filmului, să-mi zică şi mie, că scena aia trebuie decupată şi urcată neapărat pe youtube). La mare, în apă, o femeie frumoasă. Diaconu pune ochii pe ea. Evident, urmează abordarea. Dar cum? Căci Diaconu dispare în apă. Soare, cald, pescăruşi, femeia e singură. Brusc, după cîteva secunde bune, Diaconu iese abia respirînd din apă, chiar lîngă femeie: “Nu vă supăraţi, aici e Marea Neagră?”.

Întîmplător, astăzi, Mircea Diaconu e liberal. Iar liderii partidului său fluieră ca nişte cretini după votanţi singuri. “Pst, pst, păpuşica! Singurică, singurică? Nu vrei să te scot la un cico, că uite ce bagabonţi sunt p-acilea?”