Tribunul ipohondru

Acum 4-5 ani, Vadim Tudor prevestea moartea iminentă a procurorului-şef DNA, Daniel Morar. “Nu vă faceţi griji, Morar e pe moarte. Priviţi cît de galben e“. Era perioada în care DNA relansa lupta împotriva corupţiei, cu numeroase cereri de percheziţie, ridicări de imunităţi parlamentare şi dosare anunţate, pe surse, în presă.
Vadim a prevestit de-a lungul timpului multe alte decese. Necrologurile scrise de el sunt de-a dreptul morbide: “Acest Toni Tecuceanu atît l-a maimuţărit pe Vadim (în cocina “Cronica Cîrcotaşilor”), cu răutate şi fără umor, încît a murit. Aşa au murit şi alţii, care i-au făcut rău lui Vadim: Gh. Robu, Aristide Dragomir, Emil Negruţiu, Ticu Dumitrescu, Lazăr Cercel, Nestor Bădiceanu, Vasile Vetişanu, Tănase Tăvală, Adrian Popescu-Necşeşti, Radu Timofte, Mihai Bărbulescu ş.a.m.d. În cartea “Distihuri”, Vadim scrie: “Nu mă mai prigoniţi/ Ca să nu muriţi!” (din România Mare, Săptămîna pe scurt). Mai nou, Vadim are o obsesie cu privire la presupusele boli ale lui Traian Băsescu. Şi pare să nu se mai oprească din scris pe tema asta:

  • ♦ “Băsescu NU a plecat în Ucraina, fiindcă nu a fost în stare. Asta, deşi un medic de la Spitalul Elias, Tudor Ciprut, se uitase, miercuri, pe tomografiile şi analizele lui şi îi dăduse oarecare speranţe, în sensul că n-ar avea chiar ceea ce se spune că are, că nu e dracul chiar aşa de negru“.
  • ♦ “Interpretînd tomografiile şi analizele, din care reiese că Pacientul Naţional are peste 30 de tumori la ficat, plămîni şi pancreas, specialiştii de dela Fundeni au spus că boala e într-un stadiu prea avansat şi că ei nu se pot aventura.  Aşa că Băsescu se agaţă de cea din urmă speranţă: aplicarea acestei terapii la clinica din Baden, unde se află aparatură mai bună
  • ♦ “Am intrat în posesia Buletinului Medical emis de Clinica din Baden (Germania) după consultarea lui Traian Băsescu. Acest Diagnostic are regim de SECRET DE STAT (?!). Puţin ne pasă nouă de slugoii ăştia de la SPP, SIE şi SRI, care ascund Poporului Român adevărul. Reproducem capitolul final, intitulat CONCLUZII: “Ciroză hepatică – formaţiune tumorală, segment 5-6, cu aspect de HCC. Multipli noduli, cu dimensiuni mici (7-12 mm), la nivelul ambilor lobi hepatici, care corespund mai probabil unor noduli displastici de înalt grad HCC”. Pentru necunoscători, HCC înseamnă, în limbaj medical, cancer (Hepato Carcinom Cell), iar nodulii multipli sînt metastazele“.
18 Comments
  • radu c
    February 26, 2010

    acum zi-mi si mie ce nevoie aveam noi sa stim porcaria asta

  • scartz
    February 26, 2010

    nu i se mai prescriu retete la nebun.valium,rudotel s-au a trecut la etnobotanice tocamai acum cand sunt interzise

  • Petrişor
    February 26, 2010

    E vineri, vine vichendul şi să citesc despre aberaţiile lăptosului?

  • aurel
    February 26, 2010

    asa si tu ce faci?

  • Mihai
    February 26, 2010

    Si totusi, de ce Basescu aproape a disparut din spatiul public dupa ce a castigat alegerile? Nu cred ca planul de spargere al PSD si PNL ii ocupa tot timpul.

  • Violeta Apostol
    February 26, 2010

    Asta-i firea lucrurilor. Toti ne nastem, traim si murim. Odata si-odata. Unii, insa, pierd din vedere ce este cel mai important: CUM traim!

  • Toni
    February 26, 2010

    Ipohondru era dacă se credea el bolnav de toate alea.
    Chestia asta se cheamă altfel. Poate cobe… Poate necrodependenţă… Poate wishful thinking patologic… Naiba ştie!
    Diferenţa este că acum dă amănunte de timp, de loc, de persoane, inclusiv buletine medicale. Dacă sunt sau nu autentice, rămâne de costatat. Dar informaţiile încep să se reverse din mai multe surse, congruente dar nu clonate. Aşa că… Vediamo!

  • radu
    February 26, 2010

    displazia de grad inalt nu inseamna metastaze, aici a dat-o in bara. cel putin aici

  • forfanel
    February 26, 2010

    macar de ar avea dreptate

  • alex
    February 26, 2010

    Ciroza? Posibil, doar la Basescu se stie ca e betiv

  • jiji
    February 26, 2010

    Vadim a renuntzat de capu lui la medicamente ,umbla vorba ca ar urma un tratament naturist pe baza de infuzii de ceai de tei,asta desi un medic renumit de la Spitalul Balaceanca i-a recomandat sa nu intrerupa tratamentu cu antipsihotice, pentru ca astea sunt singurele medicamente care-l pot tine in frau.

  • AdrianRosulescu
    February 26, 2010

    multumesc pentru acest articol.Este foarte interesant

  • dan
    February 27, 2010

    da, da – dar e o lectura foarte placuta care-mi unge sufletul. Da, da o sa ard in iad, dar ce nu merita?

  • Refinance
    February 27, 2010

    Great info dude!!

  • asd
    February 27, 2010

    Facem pariu ca Basescu moare anul asta?

  • ada
    February 27, 2010

    Asta este provocare. Bibilicii sufera ca nu apare TB la TV sa comenteze dezertarile din partid(e) ca mai apoi sa-l infiereze ca el ii sustine pe dezertori. Sigur ca si asa emit ipoteze, dar nu sunt la fel de credibile ca atunci cand presidentul ar si comenta.
    @asd este mama omida?!!

  • cristel neacsu
    February 28, 2010

    da facem pariu. si eu sunt sigura ca o sa-l ia dracu pe nenorocitul asta . eu ii doresc drum bun printre meandrele intunecoase din alta lume . drum bun base ! sa te ia dracu 1 ce bine-mi pare !

  • cosmin
    March 1, 2010

    ratatilor, aveti grija ca Dumnezeu nu bate cu bota. nu mergeti voi la cazane. va pleaca mai intai iubitele si copiii. cand doresti moartea altuia, intotdeauna dispare de langa tine cel pe care-l iubesti cel mai mult. si plangi disperat si degeaba. pentru toti cei care se bucura de mai sus.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *