Foarte puțină lume știe răspunsul la întrebarea din titlu. Toate declarațiile publice ale lui Marcel Ciolacu pe această temă, din ultimii trei-patru ani, lăsau să se înțeleagă că omul n-avea nici un gând să intre în cursa pentru Cotroceni. Am lucrat prin luna mai la un articol pentru digi24.ro pe această temă, însă materialul n-a mai apucat să vadă lumina zilei. O să redau aici o parte din el, că e bine să știți cât de mult minte omul:
Discuții despre posibilii candidați la prezidențialele din toamna lui 2024 au loc încă de la publicarea rezultatelor la precedentele alegeri, în 2019, atunci când Klaus Iohannis câștiga cu peste 66% confruntarea cu candidatul PSD, Viorica Dăncilă. Reamintim că PSD pierduse alegerile prezidențiale și în 2014 (cu Victor Ponta), și în 2009 (cu Mircea Geoană), și în 2004 (cu Adrian Năstase). Atunci, după alegerile din 2019, Victor Ponta anunța că se va înscrie în alegerile prezidențiale din 2024. „Mă pregătesc de prezidențiale învățând din ceea ce am greșit în 2014, făcând lucrurile mai bine și fiind de partea bună a lucrurilor”, spunea Victor Ponta într-o emisiune la Antena 3 din prima parte a anului 2020. Aproape patru ani mai târziu, Ponta pare să fi renunțat la ambiția din 2019. “Eu nu candidez la prezidențiale, că nu sunt candidat de profesie”, afirma recent fostul candidat Ponta.
Istoricul știrilor despre alegerile prezidențiale este, de altfel, plin cu tot felul de promisiuni neonorate. Ca să nu le zicem minciuni. În anul 2021, șeful PSD de atunci și de acum, Marcel Ciolacu, anunța că partidul său va prelua modelul american de desemnare a candidatului prin alegeri primare.
Să-l ascultăm pe Marcel Ciolacu vorbind în martie 2021 într-un interviu la DCNews: “Am stabilit cu colegii mei și vom face o modificare statutară ca candidatul pentru alegerile prezidențiale nu va mai fi desemnat de Comitetul Politic Național. Vor fi alegeri preliminare în interiorul partidului, pe o perioadă limitată de timp, pe model american. În fiecare organizație vor merge candidații și vom vedea dacă putem merge statutar chiar pe susținerea unui candidat Independent. Doresc să lărgim cât putem de mult această posibilitate și opțiunea cuiva să candideze și să fie susținut de PSD. Decizia va fi luată de ultimul primar, consilier comunal. Ei vor vota dacă persoana respectivă e îndreptățită sau nu. Îmi doresc să fie mulți candidați. S-a terminat și terminăm pentru totdeauna în interiorul PSD că președintele partidului e obligat să fie și candidatul la funcția de președinte al României. Eu cred că e o modificare de fond, foarte importantă și necesară într-un partid modern, european. Decizia trebuie dusă până la baza partidului, mai ales când e vorba despre o asemenea demnitate“.
Ideea alegerilor primare a fost reluată de Marcel Ciolacu un an mai târziu, la o ședință de partid la Bistrița, ocazie cu care a afirmat: „Cine dorește să fie președintele României trebuie să vină (…) în fiecare organizație județeană, trebuie să își prezinte programele în fața tuturor, și primarilor, consilierilor. S-a terminat cu acea decizie luată la centru, care câteodată a fost influențată de către alții”.
În 2022 Marcel Ciolacu excludea varianta ca el să fie candidatul partidului. El declara că nu se gândește să candideze la alegerile prezidențiale din 2024, indicînd spre alți colegi din partid. „Puțin probabil sa îmi depun candidatura”, afirma Ciolacu în octombrie 2022. El mai spunea că vrea să elimine cutuma conform căreia președintele PSD trebuie să fie și candidatul partidului și că se lucrează la modificarea statutului. În modificările preconizate se vorbea și despre posibilitatea susținerii unui candidat din afara partidului, permițându-i astfel lui Mircea Geoană să candideze din partea PSD. „Din punctul meu de vedere aş accepta şi oameni din afara partidului, ca să fie o competiţie cât mai deschisă”, a afirmat acesta.
Au trecut anii, însă alegerile interne din PSD pentru desemnarea prezidențiabilului n-au mai avut loc. Nici măcar Marcel Ciolacu nu știe dacă el va candida. “Nu este luată o hotărâre. Eu sunt unul dintre membrii fondatori ai Partidului Social Democrat şi ştiu tot istoricul Partidului Social Democrat. Eu ştiu lucrurile astea cu dusul în sală, cu şapte colegi înainte de şedinţă care trebuie să te propună. Şi până unde am ajuns? Părerea mea este că lucrurile trebuie lăsate într-o normalitate“, a afirmat Marcel Ciolacu, în luna mai anul acesta, la Antena 3, întrebat în legătură cu candidatura sa la alegerile prezidenţiale.
Nici măcar aproapiații lui Marcel Ciolacu nu au știut pînă de curînd dacă acesta va candida sau nu. Tot în primăvara acestui an, într-un interviu cu Marius Tucă, Victor Ponta vorbea despre eventuala candidatură a lui Ciolacu: “Nu știu dacă va candida la prezidențiale. Din motive personale, dacă va candida, îl susțin”.
Astăzi, 20 august 2024, Marcel Ciolacu a anunțat public că va candida din partea PSD în alegerile prezidențiale. Bun, trecem peste detaliile despre cît de prost vorbește omul, chiar și atunci când citește un text (cum a fost și-n cazul anunțului oficial al candidaturii). Eu aș vrea să priviți cu atenție fotografia de mai jos. E recent făcută (iulie 2024) și e luată de pe gov.ro:
Răspunsul la întrebarea din titlu e undeva în această fotografie. V-ați prins? Nu?
Atunci să vă explic eu: dacă vă uitați cu atenție la mâna stângă, omul nu mai are verighetă. Nu că n-ar fi încă însurat. Ultima sa declarație de avere, din iunie 2024, o are menționată ca soție pe Roxana-Mihaela Ciolacu. Iar aici intrăm în zona de bârfe și nu vreau. E viața privată a omului și gata.
Ceeea ce mie-mi spune anunțul de azi cu acceptarea candidaturii e că Roxana-Mihaela Ciolacu a fost convinsă să joace rolul de soție, în caz că omul va câștiga – Doamne, ferește! – alegerile prezidențiale. Iar Sorina o să dispară o vreme, cel puțin, de pe radar.
Cum care Sorina? Eeeeeeee…. Sorina, se pare, e adevăratul motiv pentru care omul nici n-a vrut să audă de o candidatură.
Leave a Reply