Mă uit la MRU şi nu înţeleg ce vrea. Pare să aibă gînduri mari. Sau mai degrabă pare să fi fost convins de cineva că e un om mare. Capabil să devină model pentru o statuie. Ori faţă pe monezi. Sau poate tablou în şcoli.
Mihai, nu eşti! Iartă-mă că-ţi spun aşa direct, locul tău nu este pe scenă. Dă-te jos, că te faci de rîs. Fiţi ungurenii mei? What the fuck?!
Reascultă împreună cu mine discursul tău de azi de la Zalău:
Visul meu este sa existe o opozitie reala in Romania, o opozitie unita, o opozitie coeziva, care din noiembrie sa devina putere. Poate si mai devreme, dar pentru aceasta trebuie actiune comuna, trebuie principii comune si pentru aceste principii, eu unul, voi lupta. Ceea ce conteaza, de fapt, este rezultatul din 10 iunie, astazi, de la sfarsitul lui noiembrie, in zilele ce vor urma si in toate incercarile de vot care vin in anii ce urmeaza. Cu un pic de incredere, cu un pic de mobilizare si cu foarte multa nadejde in viitor se poate.
Ţi-ai amintit şi tu de personajul Caţavencu, nu? Vrei să relansezi dreapta românească? Really? Priveşte un pic în spate baronii PDL! Se pişă pe ei de rîs. Mihai, tu n-ai nici bădărănia lui Băsescu, nici prostia lui Vanghelie, nici tupeul lui Ponta şi nici sînii Elenei Udrea. Ce vrei tu, de fapt? Să te urmeze posesorii de legitimaţie la bibliotecă? Îţi spun eu: nu-s decît 200 în Bucureşti şi vreo 70 prin ţară. Abia dacă poţi umple un cămin cultural cu ei. O să unifici dreapta românească după cum a unificat-o Emil Constantinescu. Adică pînă a dispărut. Şi-a trebuit să apăreţi voi de pe partea stîngă, recoloraţi în populari-creştin-democraţi. De nu mai înţelegeau nimic ăia din Internaţionala Socialistă.
Mihai, ascultă-mă cu atenţie! Acceptă repede o propunere de ambasador. Sau dă-i un telefon lui Pleşu şi spune-i că vrei să publici aforisme în Dilema Veche pentru ca după vreo 2 ani Liiceanu să-ţi poată propune să publici la el articolele într-un volum pe care ţi-l va cumpăra, eventual, Dan Tăpălagă (pentru o recenzie pe Hotnews) şi Nicuşor Dan (cadou pentru Ioana).
May 17, 2012
Am savurat cu placere acest post. Aia cu ungurenii mei a fost comedie. Imi aduc aminte ca toti colegii incepusera sa rada, prin regie, prin platou.
May 17, 2012
Excelentă analiză! Mulţumesc!
May 17, 2012
te rog sa faci o analiza la fel de pertinenta si despre actualul guvern( demisii, gramatica, studii, etc).
multumesc.