Nu cred că realizați foarte clar prin ce vremuri trecem. Jumătate dintre români vor vota peste doar câteva ore, duminica asta, cu un extremist deosebit de periculos. Pare ireal. Dar e cât se poate de real. Cum am ajuns aici? E dificil de explicat, dar o să încerc să o fac
Motivul principal este că în soarta alegerilor democratice din România, despre care noi credem, în naivitatea noastră, că ele sunt libere și corecte, s-au implicat, mai mult ca niciodată, rușii. În forță. Cu maximă putere. Prin enorm de multe tactici și tehnici de manipulare. Și cu mulți bani.
La toate alegerile (mai ales prezidențiale) din ultimii 30 de ani, terenul electoral de joacă a fost mereu accesat de forțe externe. Știu bine, cunosc multe detalii despre implicarea americanilor în soarta alegerilor care-l dădeau președinte pe Traian Băsescu. Sau pe Klaus Iohannis. N-o să intru acum în detalii. Însă vreau să vă reamintesc doar atât: echipele de campanie erau consiliate de strategi americani, iar ambasada SUA avea acces nelimitat în bucărăria echipelor de comandă ale partidelor care-i susțineau pe cei de mai sus.
Și în 2024 există strategi americani în echipele de campanie electorală din România. Lasconi, spre exemplu, l-a angajat pe Bob Wikers. Doar că rușii au fost de data asta mult mai prezenți și mult mai activi decât americanii în soarta alegerilor din România.
Așa se face că, la ora la care scriu acest text, din informațiile pe care le dețin, candidatul americanilor este umăr la umăr alături de cel al rușilor. Scorul este foarte strâns. Ceea ce este extrem de periculos.
Este pentru prima oară în istoria recentă a României când Rusia este la un pas de a ocupa Palatul Cotroceni. Mi se face pielea de găină doar când scriu aceste cuvinte. Iar nebunia e cu atât mai mare cu cât rușii nu ne propun un comunist corupt, precum Adrian Năstase sau Victor Ponta. Atenție mare la ce vă spun: rușii ne impun un extremist. Un nenorocit care-și trimite în tabere paramilitare propriii copii adolescenți. Un nenorocit cu simpatii fasciste, extremiste, legionare. Un nenorocit care pune sub semnul întrebării tot ce am câștigat în 35 de ani de libertate.
Iar dovada faptului că rușii au fost eficienți în aceste alegeri din România e că, cu doar 48 de ore înainte de vot, nenorocitul ăsta e cotat cu șanse reale în cursa electorală.
Fotografia de mai sus am făcut-o aseară, la mitingul pro-european de la Piața Universității. Acolo unde am vrut să respir, poate pentru ultima oară, aerul libertății. Alături de oameni frumoși și acum speriați, precum tânăra din fotografie. Și alături de personalități precum Ana Blandiana, Victor Rebenciuc, Mariana Mihuț, Tudor Chirilă, Adrian Văncică, Oana Pellea, Stere Gulea, Melania Medeleanu, Carmen Uscatu, Radu Paraschivescu și mulți alții.
M-am întâlnit acolo și cu Cristian Pantazi, care venise să relateze evenimentul pentru publicația lui. M-a întrebat ce pronostic am pentru alegerile de duminică. I-am zis ce v-am spus și vouă, mai sus, că e un scor strâns. Redactor șef la G4Media, una dintre cele mai serioase publicații de presă din România, Pantazi mi-a zis că el crede că va fi undeva la 60 și ceva la 30 și ceva în favoarea Elenei Lasconi.
Părea optimist. Așa ar trebui să fim și noi.
Ceea ce eu aș vrea să vă spun e că, și-n cazul în care va câștiga Elena Lasconi, Parlamentul României e ocupat acum de o treime din oamenii rușilor. Și nu ne va fi ușor deloc în anii care vor urma.
Leave a Reply