Cred că ați aflat deja: Victor ponta este acuzat de complicitate la spălare de bani. Procurorii DNA au cerut control judiciar pentru fostul premier al României, care este cercetat pentru că l-ar fi pus pe Sebastian Ghiță pe listele de candidați ai PSD în schimbul plății pentru aducerea lui Tony Blair în România – 200.000 de euro.
Fapta s-a petrecut în 2012. Întîmplător eram pe atunci în presă, ultimele mele zile în presă, și investigam sursa banilor cu care Tony Blair era plătit să vină la PSD. Lucram pe atunci la ziarul Puterea, conduceam departamentul politic și aveam grijă de cîțiva tineri, pe care-i învățam meseria de jurnalist. Unul dintre ei era Mioara Costin, alături de care am scris atunci următorul articol:
PSD îl aduce la Bucureşti pe Tony Blair. Organizatorul conferinţei, unde va vorbi fostul premier britanic, refuză să spună care este onorariul speakerului. Potrivit mai multor publicaţii internaţionale, Tony Blair este unul dintre cei mai scumpi speakeri din lume, cu onorarii care pot ajunge şi la 616.000 de dolari per discurs. Fundaţia care se ocupă de conferinţa lui Blair este finanţată din bani europeni.
Tony Blair, fostul premier britanic, vine la Bucureşti pe 26 martie pentru a susţine o conferinţă cu tema “Viitorul Europei în noua ordine globală”. Liderul PSD, Victor Ponta, s-a grăbit să anunţe încă de acum trei zile acest eveniment, el afirmând că Tony Blair soseşte la invitaţia PSD. Mai mult, Ponta spune că va susţine „în deschidere” propria sa conferinţă. “Peste două săptămâni va avea loc un eveniment la Bucureşti, un eveniment extrem de important şi de plăcut pentru noi ca partid social-democrat, va susţine o conferinţă Tony Blair, fostul premier britanic”, afirma liderul PSD în urmă cu trei zile.
Cu fonduri europene?
Potrivit anunţului oficial, organizatorul evenimentului este Fundaţia Multimedia pentru Democraţie Locală şi Center for American Progres. FMDL este o fundaţie din România condusă de Bogdan Teodorescu şi Dan Sultănescu, doi consultanţi politici din apropierea PSD, care, între altele, au realizat şi numeroase sondaje de opinie la comanda social-democraţilor prin institutul CSCI, care aparţine Fundaţiei menţionate. Pe pagina de internet a Fundaţiei se vorbeşte pe larg despre finanţări europene accesate de FMDL. Proiectul POSDRU „Iniţativăpentru societatea civilă”, spre exemplu, se ocupă şi de organizarea de conferinţe internaţionale, cum este cea în care va vorbi Tony Blair.
Dan Sultănescu, directorul executiv al FMDL, neagă existenţa vreunei legături între fondurile europene şi conferinţa unde va vorbi Tony Blair. „Conferinţa nu are legătură cu bani europeni, adică cu acest proiect POSDRU. Costurile pentru organizare sunt suportate de către Fundaţia Multimedia şi de Center for American Progres”, susţine Sultănescu. Întrebat de unde mai exact vin aceşti bani cu care va fi plătit fostul premier britanic, Dan Sultănescu a declarat: „Din fonduri proprii şi din donaţii”. Consultantul politic a refuzat, de asemenea, să dea măcar o aproximare a onorariului pentru Tony Blair, motivând că fundaţia acestuia, „Tony Blair Faith Foundation”, ar fi decis păstrarea confidenţialităţii asupra notei finale de plată. Trebuie spus că societatea americană „Washington Speakers” deţine exclusivitatea asupra tuturor conferinţelor ţinute de Tony Blair.
Tony Blair, plătit cu 10.000 de dolari pe minut
Mai multe publicaţii internaţionale au încercat în ultimul timp să afle suma cu care este plătit fostul premier britanic pentru un discurs. Spre exemplu, la finalul unei conferinţe ţinute de Tony Blair la Barcelona, publicaţia “El Pais” susţinea că onorariul ar fi fost de circa 240.000 de lire sterline. Publicaţia onlineuniversities.com scrie, de asemenea, că Tony Blair este cel de-al treilea cel mai bine plătit speaker din istorie, după Donald Trump şi Ronald Reagan, cu 616.000 de dolari pentru un discurs de două ore şi jumătate ţinut în 2009 în Filipine. Asta înseamnă circa 10.000 de dolari pe minut. Şi publicaţia britanică „Daily Mail” îl descrie pe Tony Blair ca fiind „cel mai bine plătit speaker din lume”.
September 9, 2016
Si nu am inteles nimic. Cred ca politica ma depaseste. Am citit articolul dar nu inteleg de unde i se trage?