Patru întoarceri în viitor

Dacă, prin absurd, ai ajuns să citești acest text, am două (sau, poate, mai multe) vești bune pentru tine: 1. Încă citești, ceea ce e sănătos; 2. Nu citești doar tîmpenii, ceea ce e fantastic. Felicitări! Și-acum hai să construim ceva bun împreună, căci ăsta e sensul verbului esențial “a citi”. Ce-ai zice dacă ți-aș spune (și tu, evident, ai lectura cu atenție) că îți dau șansa de a lua parte la un moment istoric? Uite, eu de ceva vreme visez la momentul în care ne vom putea alege ca destinație de vacanță, pe bani, desigur, o întoarcere în timp. Ce-ai alege? Eu, la prima strigare, așa, m-aș duce în Galileea, în vremea lui Iisus. Apoi aș merge la Atena în vremea lui Socrate, la Sarmizegetusa în perioada antebelică din vremea lui Decebal și la Argedava lui Buresbista. Mi-ar plăcea la nebunie, de asemenea, să pot asista la concertul lui Jimi Hendrix din Upper Cut Club, Londra, în seara zilei de 26 decembrie 1966, atunci cînd, înainte de concert, la cabină, Jimi avea să scrie versurile de la Purple Haze.
Aș putea continua mult timp cu destinații posibile de vacanță în trecut. Ideea e că sunt unii oameni care au schimbat în mod fundamental cursul adesea apatic al istoriei. Unii o fac chiar acum, în acest moment. Poate că strănepoții tăi, cititorule, te vor invidia pentru că, urmare a lecturii tale din acest moment, ai ajuns să iei parte la unul din concertele celui mai important duo din muzica românească de astăzi: Dan Byron & Luiza Zan. Încearcă să-ți imaginezi că viniluri originale cu înregistrările celor doi se vor vinde peste 100 de ani la prețuri incredibil de mari. Iar tu… tu ai fost la concertul lor din seara zilei de 28 august 2015. Adică peste opt zile. Ce zici?
A treia veste bună e că am 4 invitații single la concertul Dan Byron & Luiza Zan. Și le scot la concurs. M-am tot gîndit cum. N-aș vrea să fie ușor. Pentru că eu îi știu bine pe Dan și Luiza. Nu-s ușori. Am fost prezent acum aproape 2 ani la concertul lor în care însuși Dan – mi-a mărturisit el ulterior – avea să rămînă blocat efectiv de vocea Luizei. Ascultă aici 6 minute de magie!

Deci, uite cum facem! Am să îți dau trei cuvinte – minute, grădină, corzi – iar tu o să compui o poezie cu ele, oricît de mică.  Te aștept în secțiunea comentarii (cu adresa de email menționată) pînă joi, 27 august, ora 13.00.

Concertul va avea loc la Grădina cu Filme, vineri, 28 august 2015, de la ora 20.30.

 

byron zan

6 Comments
  • Perkele
    August 25, 2015

    fac un metru cub de bani
    am de dat si la dusmani
    totul doar in cinci minute
    faci si vrute si nevrute
    am un palat cu piscina
    trei hectare de gradina
    beau cu mafiotii lorzi
    si-mi canta salam la corzi

  • Daniela
    August 26, 2015

    Câte minute sub clar de lună,
    Pășeam amandoi timizi în grădină,
    Ținând în corzi sentimente nebune…

  • Marinela D.
    August 26, 2015

    Aş vrea … sub teiul din grădină
    Corzi de chitară să-mi zâmbească,
    Minute, ore să se-oprească,
    Aripi de înger să ne crească
    Şi să zburăm către lumină.
    Să te descânt atunci când cânt
    Că-mi eşti în gând
    Tu, primul meu cuvânt.

  • Anca
    August 26, 2015

    Foaie verde de afina,
    Vineri mergem in gradina.
    Byron si sase corzi la chitara,
    90 minute de muzica faino-bizara.

  • Cristian Șuțu
    August 28, 2015

    Anca, Marinela, Daniela, Perkele: aveti cite un bilet la concert. Numele voastre vor fi la intrare.

  • Anca
    August 28, 2015

    Yey, mersi! :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *