Cînd eram mic, aveam doi vecini pensionari – domnul și doamna Putin – despre care credeam că-s americani. Sau englezi. Vorbeau foarte puțin, întotdeauna corect, și se îmbrăcau mereu elegant. Pe domnul Putin îl vedeam mereu cînd ieșeam la joacă, căci treceam pe lîngă el și mă uitam în sus să-l salut așa cum mă învățase mama. Stătea în ușa blocului – un bloc mic, ca o vilă, cu două etaje și trei apartamente pe palier – fuma țigară după țigară – doamna Putin nu-l lăsa probabil să fumeze în casă – și asculta la un radio de buzunar îmbrăcat în piele maro. Cred că avea 1,90 m. Nu exagerez dacă spun că semăna cu Humphrey Bogart. Iar doamna Putin cu Ingrid Bergman. Nu sunt foarte sigur, dar cred că erau de fel de undeva din zona Aradului și îi apucase pensia aici, în Fieni, un orășel care avea pe vremea aia două fabrici importante – de becuri speciale și de ciment – la care probabil lucraseră.

Pe doamna Putin, care nu avusese copii, mi-o amintesc din zilele de sîmbătă (sau duminică?) cînd făcea prăjituri. Cel mai adesea, cozonac cu mac. Cozonac cu muuuuuuult mac. Care nu era niciodată suficient pentru poftele mele de copil. Într-o vreme în care singurele dulciuri veneau de la unchiul meu de la Timișoara, cam o dată sau de două ori pe an, sau de la o Alimentara sărăcăcioasă (Brifcor, Quick, dropsuri cu cacao, Eugenia, rahat etc), cozonacul cu mac al doamnei Putin era… magic.

În ultimii ani am visat adesea la cozonacii ei cu mult mac. Poate și pentru că n-am întîlnit încă pe nimeni care să reușească magia doamnei Putin de acum 30 de ani. Așa se face că azi am dat buzna într-un supermarket. Și am ieșit cu faină, drojdie, unt, ouă, smîntînă, lapte, zahăr vanilat, esență de vanilie, portocale (pentru coaja rasă) și cu două pungi cu mac.

După cum urmează.

.

.

Da, acum mi-am amintit. Așa era. Magie pură.