A fost construită mașina de călătorit în timp

Cred că sunt norocos: fratele tatălui meu era pasionat de fotografie astfel că de fiecare când vreau să mă întorc în timp, am unde și cum. Toată copilăria mea este documentată cu multe fotografii. Cu mine, cu familia mea, chiar și cu străbunicii mei, pe care i-am cunoscut până pe la 7-8 ani.

Uite, spre exemplu, fotografia asta din prin 1980-1981, în care tata avea 30 și un pic de ani. Iar eu (cel din mijloc) vârsta copilului meu de acum. Poate că sunt subiectiv, dar mă uit la fotografia asta și-l văd pe Amza. E același râs. E aceeași fizionomie.

IMG_9002

 

Îmi spunea zilele trecută o prietenă bună că nu are nici o fotografie cu ea până pe la vreo șase ani. Și că ar fi vrut să știe cum era ea ca bebeluș. Sau cum erau străbunicii ei. Întoarcerile astea în timp nu sunt ușor de făcut.  În cazul ei și-n cazul celor care vor să se întoarcă în trecut în căutare de emoții, există de acum o uriașă mașină de călătorie în timp construită de prietena mea Bianca. Se numește exporomania.ro

ExpoRomânia este locul unde îți poți regăsi străbunicii. E locul unde te poți întoarce în timp vreme de 100 și ceva de ani. E locul unde eu am găsit niște senzaționale portrete. Dar și niște articole scrise acum multe zeci de ani (vă recomand, spre exemplu, interviul cu George Vraca).

Întoarcerea în timp e posibilă cu un click aici.

Enjoy your journey!

 

1 Comment
  • PetPro
    November 7, 2024

    multumim pentru recomandare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *