Murivale

FotoUnion-5865

Să-ți fac o poză cu Dumnezeu! Te șochează puțin. Nu știi ce și cum să-i răspunzi. Și-atunci taci. Taci și-asculți. Pentru Vasile Mureșan – Murivale (58 de ani) cuvintele sunt asemenea culorilor din picturile lui. Nu par a avea un final. Sau o ordine. Sunt aruncate acolo, tușe ale unor gînduri ce primesc formă doar prin simpla lor pronunțare. Am stat trei ore azi cu el.  Și, evident, ca toți cei care-i trec pragul atelierului, m-am lăsat fotografiat cu Dumnezeu. Ceea ce înseamnă că voi fi parte a unei viitoare lucrări Murivale. Sper. Cred. Nu știu. Ceva despre niște oameni fotografiați în fața unui tablou mare, în care predomină galbenul. Înțeleg că aș fi cam al 900-lea. Și că la 1000 se oprește din a face oamenilor poză cu Dumnezeu.

Cei din specia lui Murivale sunt greu de cuprins. Scriu aceste cuvinte despre el, însă nu mi-e clar cum voi continua acest text. Îmi amintesc – poate c-ați citit și voi Bucuria vieții de Irving Stone – că nici Van Gogh n-a vîndut nici un tablou pe parcusul vieții lui. Perfect neînțeles. Cam așa și cu Murivale. De cîteva ori în cele trei ore a lăsat să-i scape că uneori moare de foame. E greu. Te uiți în atelierul lui și vezi foarte multe de tablouri. Sute. Omul ăsta doar asta face. Pictează. Pe pînză. Pe carton. Pe sticlă. Pe metal. Pe lemn. Pe celofan. Pe ușă. Pe ziduri. Pe asfalt. Pe cauciucuri. Pe tomberoane. Și din nou pe pînză. N-am apucat să-i spun, dar aș vrea să vă spun vouă, să nu care cumva să vă vină vreo idee: acest tablou e al meu. Adică nu e încă al meu. Dar îl vreau! Vreau să-l cumpăr.

Omul e fascinant. Dintr-o tușă a unui gînd în alta, aflu c-a fost elevul lui Corneliu Baba. Care a fost prieten cu George Enescu. De aici pasiunea lor pentru muzică ce s-a transmis pînă la Murivale, pictor, dar și colecționar de viniluri. Peste 1000 de exemplare în audiotecă. Banii pentru integrala Enescu pe vinil, spre exemplu, i-a primit de la Corneliu Baba. Maestrul mi-a zis că, știi, am auzit c-a apărut integrala Enescu. Uite aici banii. Ia două. Era atunci un magazin pe Calea Victoriei. Și-am luat cîte un cofraj cu, nu mai știu, 50 de discuri. Tot Enescu. Maestrul Baba fost ajutat de George Enescu, i-a fost mentor, maestru spiritual. Cum a fost maestrul Baba pentru mine. 

L-am întrebat dacă ar vrea să le dea, fiindcă nu mai are pick-up, i s-a stricat. Nuuuu, asta vor fi în viitorul Muzeu Murivale.  Optimist, nu?

Cînd eram foarte tînăr m-am dus la maestrul Baba. Și el: “Cu ce vă ocupați?” Și mi-era așa, nu-știu-cum să-i zic… “Cu pictura”. Și el: “Vă descurcați?” Eu zic: “Da…” Dar el: “Știți să faceți foamea?” – “Oh, maestre, sunt călit!” – “Atunci ești ales”. Înțelegi? Asta e.

FotoUnion-5729 FotoUnion-5763 FotoUnion-5790 FotoUnion-5812 FotoUnion-5773

FotoUnion-5816 FotoUnion-5857

  • Proiectul „Fii activ la orice vârstă!” este implementat de ANOFM în parteneriat cu Rusu & Borţun Consultanţă şi SYSTEM & NETWORK SOLUTIONS, şi este finanțat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013
1 Comment
  • Adriana
    October 18, 2015

    Foarte frumos articol, scris cu suflet. Te face sa vrei sa-l cunosti pe acest pictor dincolo de cuvinte, prin culoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *