Scriu aici, pe pagina asta neagră, de cinci ani. Şi scriu cu alb. Adică sincer. Fără perfidie şi fără advertoriale. Scriu ce vad, ce aud, ce miros, ce simt şi ce cred. Mă înjură toţi – cu voce tare sau în gînd -, ceea ce, în ciuda aparenţelor, e bine. E chiar foarte bine. Imparţialitatea e, într-adevăr, un lux care se plăteşte scump. M-a înjurat Traian Băsescu (prin vocea purtătorului său de cuvînt, care m-a acuzat că sunt plătit de pesedişti). M-a înjurat Mircea Geoană (la propriu, pe cînd era şeful PSD, aripa prostănacilor). M-au înjurat Emil Boc, Crin Antonescu, Victor Ponta, Elena Udrea, Marko Bela, Corneliu Vadim Tudor şi mulţi alţii, politicieni de toate culorile.

Prima mea postare pe blog e foarte scurtă: “La-nceput asa am fost… Apoi lucrurile au devenit complicate“. Era o postare fără titlu, în care se regăsea o fotografie de-a mea din vremea cînd aveam doar vreo 5 ani. Îmi amintesc că singurii mei vizitatori unici din vremea aia erau colegii din redacţia Cotidianul, unde lucram pe atunci, şi nu toţi, doar cei care stăteau în spatele meu şi puteau privi în monitor, peste umărul meu.

De la 3-4 vizitatori unici pe zi am urcat, în cîteva zile, la 30-40 şi, în cîteva săptămîni, la peste 100. Vestea că-mi făcusem un blog se propaga rapid printre colegii mei din presă. După un timp, la sugestia Andressei, am cumparat domeniul sutu.ro, căci iniţial adresa blogului era cristian-sutu.blogspot.com. Primul meu “optmiar” a fost cucerit în noiembrie 2008, în ziua alegerilor, cînd am avut 11.000 de vizitatori unici pe blog. În 2009, ziua turului 1 al alegerilor prezidenţiale, am înregistrat 35.000 de vizitarori unici (şi accesări de 80.000). Iar recordul absolut de audienţă a fost înregistrat pe 6 decembrie 2009, în ziua finalei Băsescu-Geoană, cînd am avut 79.765 de vizitatori unici, respectiv 223.726 de accesări.

V-aş fi povestit mai multe, căci în dimineaţa asta, la cafea, am recitit zîmbind cîteva texte din arhiva blogului. Dar mă grăbesc cu ultimele pregătiri pentru petrecerea din seara asta, “5 ani de sutu.ro“. N-am vrut decît să vă spun că scriu de cinci ani. Şi n-am obosit.