Un selfie de acum 75 de ani

O vorbă recentă de duh prefăcut spune că nu exiști dacă nu ești pe google. Nimic mai neadevărat. Bunicii mei, Nicolae și Erika Șuțu, spre exemplu, nu sunt pe google. Asta înseamnă că ei nu sunt? Nici vorbă. Ei sunt! Ei sunt tot ce aveam eu să devin, două generații mai tîrziu, printr-o lucrare complexă căreia nu i s-a dat și nu i se va da vreodată de cap. Cred.

Mi-ar putea spune cineva că e doar o coincidență faptul că bunicul meu a fost pasionat de fotografie. Eu, vă jur, n-am știut pînă azi despre asta. Priviți această imagine!

bunicii 2

Este o fotografie făcută acum 75 de ani fără două zile. Pe 13 iulie 1941, mai exact. Am găsit-o acum vreo două ore, într-o cutie cu fotografii vechi din casa bunicilor. Pe spatele acestei fotografii, bunicul Nicolae, căruia apropiații îi spuneau Culiță, avea să scrie că este prima lui fotografie și că este cea mai frumoasă zi din viața lui. Știam din alte imagini, inclusiv din această fotografie, care-mi place de mor, că bunicul meu fusese fotografiat și înainte de 1941, de unde am dedus că este prima fotografie făcută de el, cu propriul lui echipament foto achiziționat de la București, acolo unde fugise pentru un an alături de iubita lui, Erika (părinții lui nu erau de acord cu povestea lor de dragoste, se pare). Prin urmare, un fel de selfie de acum 75 de ani. Mi-a confirmat și tata: Culiță, tatăl lui, era pasionat de fotografie. Din păcate, tot în acele zile, România intra în război alături de Puterile Axei, iar bunicul meu avea să plece nu peste mult timp pe front. În ambele sensuri, întîi spre Est, cu germanii, apoi spre Vest, cu rușii. Ceva povești de pe front, spuse chiar de el, îmi mai amintesc vag… Ce știu clar e că luptase la transmisiuni, el fiind un priceput tehnician (publicase chiar în revista Știință și Tehnică).

Arhiva foto sare la 1956, cînd Nicolae și Erika Șuțu aveau deja trei copii. Cel mic, din stînga, e tatăl meu.

fam

Pe care, cîțiva ani mai tîrziu, în 1975, îl vedem ținîndu-și propriul copil în brațe.

1an1
1an2
1an3

Ați ghicit, sunt eu acolo. Nu știu de ce mi-a venit să vă spun povestea asta. Sunt puțin nostalgic. Mîine împlinesc 42 de ani.

3 Comments
  • Ileana
    July 11, 2016

    Woww…. bunicul meu tot la transmisiuni a luptat!

  • KorinaMS
    July 11, 2016

    Așchia nu sare departe, Cristi! :)

    La mulți ani fericiți, cât să prinzi 150 de la prima fotografie a bunicului!

  • cristina
    July 11, 2016

    “Lucrarea complexa”, una dintre cele mai frumoase lucrari ale vietii noastre, poate fi deslusita. Are legatura cu valorile familiei si cu felul in care acestea devin asa numitele “talente” ale copiilor.

    La multi ani! :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *