12.686. Nu știu ce vă spune vouă acest număr. Însă, pentru Nikon-ul meu, el reprezintă suma totală a declanșărilor la ediția 2016 a campaniei publice de fotografie Portret de Femeie. Timp de 10 zile, între 28 februarie și 8 martie, degetul meu a apăsat de 12.686 de ori butonul prin care am încercat să surprind esența a peste 500 de femei care au avut curajul să participe la acest maraton de fotografie. Ce-a ieșit puteți vedea pe pagina dedicată de facebook (click aici), acolo unde am urcat aproape 500 dintre fotografii. Sau la finalul acestei postări.

De fapt, nu știu dacă e vorba despre curaj. Fiecare dintre persoanele care au participat la Portret de Femeie 2016 a primit în dar o fotografie foarte atent selecționată și editată. Nimic n-a fost întîmplător. Am tras în medie cîte 20-30 de cadre cu fiecare femeie aflată în fața camerei foto, în căutarea unui moment unic pe care l-au căutat toți marii sau obscurii potretiști din istorie (pictori, sculptori, poeți, dramaturgi, fotografi sau consultanți politici). Desigur că nu e ușor. Din cele 500 de femei, știu cel puțin două persoane care n-au fost mulțumite de ce-am surprins. M-am întristat în ambele cazuri, însă nu puteam rămâne în starea asta de tristețe prea mult. Nu era timp. Programul meu zilnic era următorul: La 15.00 plecam de acasă, la 16.00 începeau ședințele foto și se încheiau undeva între 21.00 și 22.00, cu multe zeci de femei cunoscute, salutate, conversate, sfătuite, privite, dezîncordate, fotografiate. De obicei umpleam două carduri de 16 GB, pe care le descărcam în fiecare noapte. În medie, peste 1000 de cadre zilnic. Pe care le analizam cu foarte mare atenție și din care preselectam 5-7 cadre. Procesul de selecție e, cred, cel mai greu. Terminam pe la 2-3 noaptea, cînd, cu ultimele puteri, făceam cei patru pași între birou și pat. Adormeam în cîteva secunde, iar de la 7-8 dimineața, cu o cafea în față, o luam de la capăt. Din cele 5-7 cadre preselectate trebuia să aleg fotografia finală pe care urma s-o bag în editare. Fiecare imagine aleasă avea să stea în editare, în medie, 10-15 minute. Toată treaba se termina, așadar, undeva în jurul orei 14.00, cînd îmi mai rămînea o oră pentru un duș, 15-20 minute de somn și un sendviș. Și tot așa între 1 și 8 martie. Plus încă două zile de ședințe private #portretdefemeie a cîte 50 de femei.

Există o limită în toate. Recordul mondial de alergare pe 100 metri este de 9,58 secunde. Va mai scădea, probabil, dar puțin posibil, cîteva sutimi de secundă. Dar e de neimaginat că cineva va coborî vreodată sub 9 secunde pe această lungime. Tot așa e și cu #portretdefemeie.

Altfel, vă spun, a fost o experiență extraordinară. Pentru care eu aș vrea să le mulțumesc tuturor. A fost o reală bucurie să le pot privi cu atenție și să încerc să scot la lumină tot ce au ele mai bun. De n-am reușit, vă rog să mă iertați.

Ne revedem în 2017. Sau, oricînd vreți, în studioul Foto Union.