Zevzecul

Pînă acum cîteva minute credeam că, exceptînd-o pe  Elena Băsescu, în delegaţia României de la Parlamentul European sunt nişte oameni normali. Cu un IQ mediu măcar. Nu, nu e chiar aşa. Doamnelor şi domnilor, daţi-mi voie să vi-l prezint în premieră naţională pe Cătălin Ivan, europarlamentar PSD cu blog.

Vă întrebaţi, poate, de ce-l numesc pe săracul om zevzec, după cum reiese din titlu. Adică, sinonim cu nătărău, găgăuță, neghiob, smintit, tont, năuc sau netot. Vă răspund: am vrut să fiu amabil. Dacă-i citeşti blogul lui Ivan – ceea ce eu am făcut şi, vă spun, am rîs cu lacrimi – la capătul lecturii îţi vin în minte cuvinte ceva mai grele. Păi, fiţi atenţi aici! Vă citesc din capitolul cine sunt al blogului Cătălin Ivan: Imi plac foarte mult sporturile cu motor, prin urmare, am convingerea ca voi ajunge un bun pilot de raliuri. Consider ca viata este ca mersul cu masina. Este vital sa privesti in fata, insa poate fi fatal sa nu folosesti oglinzile retrovizoare. De aceea, poate cea mai mare pasiune, ramane istoria.

Eh, ce ziceţi de silogismul ăsta? Vă place, nu? Şi mie. Am rămas puţin buimac, recunosc, dar mi-am revenit citind ultima lui postare. Care are un titlu genial: Vacanta de iarna = obiectiv indeplinit. Şi care începe aşa: A trecut vacanta si incerc sa intru in logica de lucru. Nu-mi este usor insa ma consolez cu gandul ca nu sunt singurul care se desparte cu regret de perioada cea mai frumoasa a anului, cea a sarbatorilor de iarna.

Daţi-mi voie să vă reamintesc: autorul acestor rînduri este europarlamentar, plătit cu multe mii de euro din banii contribuabilului european. Nu este nicidecum elev în clasa a III-a B, aşa cum poate aţi fi crezut.

Să citim mai departe, că e delicios. Omul povesteşte ce a făcut în el vacanţa de iarnă: Am avut telefonul inchis si nu am urmarit nici macar o dezbatere politica sau vreo stire de orice fel. Am vazut insa filme cat pentru tot anul. Mi-ar fi greu sa vi le enumar pentru ca le-am uitat deja pe multe dintre ele.

Bun, aşa da, mai vine de acasă. Deci omul uită de la mînă pîn’ la gură. Ar fi interesant de văzut dacă, după ce-l pui să repete după tine “pe, se, de”,  îşi aminteşte prima literă. Eu cred că nu pentru că, după cum aflăm din continuarea compunerii, europarlamentarul a învăţat – tot în vacanţa asta de iarnă – să se dea cu placa. Şi, deci, a căzut de multe ori. Să-l ascultăm: O realizare foarte mare pentru aceasta vacanta o reprezinta faptul ca am reusit sa invat sa cobor cu placa de snowboard. Pasiunea pentru acest sport a inceput acum doi ani la Durau cand am facut cunostinta cu placa de snowboard si, evident, cu primele cazaturi. Şi acum explicaţia pentru căzături: Conditii vitrege pentru snowboarding sunt in opinia mea atunci cand pe partie gasesti, in loc de zapada, pietre, pamant, iarba, gheata, garduri, valuri de pamand si chiar izvoare inghetate partial.
Biiiiiiiine, mă! Eu înţeleg că tu te-ai uitat ca disperatul la filme. Şi că ţi-ai rupt curul pe pîrtie. Şi, în fine, că ai blog. Dar de ce ne povesteşti tu toate tîmpeniile astea?

14 Comments
  • mirela
    January 13, 2011

    E un puber! Imi place cum “priveste in fata”; doar e vital!

  • anonim
    January 13, 2011

    Minunat! Preocupari inalte! Eu zic sa continui sapaturile. Exista si alte exemplare reusite in afara de triada EBA-CVT-Gigi. Uite un hint: http://www.click.ro/actualitate/bucuresti/europarlamentarul-pdl-coaforul-petru-luhan-bruxelles_0_968903193.html

  • CerealKiller
    January 13, 2011

    Omul sufera in mod clar de sine insusi. Cred ca incearca sa se trateze dezvoltandu-si o a doua personalitate… paralela cu prima.

  • Lilick
    January 13, 2011

    Coborarea cu placa = realizare. :))

  • alinutza
    January 13, 2011

    M-ai facut curioasa si am intrat pe site-ul lui …
    Ce cursuri a mai absolvit baiatul?
    Cursuri de „Persuasiune, argumentatie: discurs public” si „Limbajul trupului” organizate de Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor. :))))))))))))))

  • laurentiu
    January 13, 2011

    ufff, uite cine ne reprezinta la nivel de UE :)
    clar vom avea niste rezultate super in sesiunea asta

  • coco
    January 13, 2011

    @ alinutza
    am avut aceeasi curiozitate. primul curs e sigur ca l-a facut degeaba, nu stiu al doilea…enfin, persuasiune = auch!, argumentatie = 0ff! si discurs public = vaaaai! bine ca e facultate de economie si nu de balet.

  • sorin
    January 13, 2011

    asta e? ala din poza? okkkkkkkkkk. pai dupa fata banuiesc ca nu face deosebirea intre femei si l..a (stiu ca intra si doamne aici asa ca nu-mi permit mai mult).

  • coco
    January 13, 2011

    @ cristian sutu
    zau asa, jur c-as fi crezut ca-i din clasa a treia. din a treia a, ca pe aia din b ii stiu eu ca-s isteti foc si fac compuneri mai frumoase decat asta.

  • geo
    January 14, 2011

    DE PROST CE E….
    :)

  • catalin_stochita@yahoo.com
    January 14, 2011

    Ca sa facem putina filosofie, cred ca in Romania “noastra” este foarte real citatul urmator: “Problema in lumea noastra este ca prostii sunt siguri pe ei in timp ce inteligentii sunt plini de indoieli” – Betrand Russell

  • Daniel
    January 14, 2011

    Pentru mai multa edificare asupra acestui personaj, chestiunea cu oglinda o gasiti si la mentorul sau, marele trunchi politic din care el a tisnit ca o aschie, aka Gigi Nichita, primarul care i-a aranjat lui Geoana intilniri la Moscova, care a zis asa: “Cind ma barbieresc in oglinda, sint foarte profund. Ma uit la chipul meu sa vad cum reactionez cind gindesc”. aici: http://newsiasi.ro/eveniment/politica/cum-isi-incepe-nichita-diminetile-qcind-ma-barbieresc-in-oglinda-sint-foarte-profund-ma-uit-la-chipul-meu-sa-vad-cum-reactionez-cind-ma-gindesc.html

  • alinutza
    January 14, 2011

    @Coco
    Eu cred ca la cursul de “Limbajul trupului”, euro-farlifusul din discutie a invatat miscarea limbii in cerul gurii, mersul cu spatele drept si chieptul inainte si dormitul fara sifonarea asternuturilor :)

  • anonim
    January 24, 2011

    Inca o mostra ptr tabloul tau de vedete. Vezi comportament de MEP dupa ce i se aproba un amarit de raport (de la 12:45 incolo):
    http://www.europarl.europa.eu/wps-europarl-internet/frd/vod/player?date=20101214&language=ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *