Vă amintiţi goliciunea cuvintelor din discursurile lui Ceauşescu? Îl puteai asculta ore în şir fără să înţelegi nimic, dar absolut nimic. O înşiruire de cuvinte aproape fără nici o noimă, ca o aşezare a lor în Dicţionarul Explicativ. O senzaţie similară am avut ieri, ascultîndu-l pe Traian Băsescu vorbind în Parlament. Dar mai ales astăzi, urmărind-o pe Elena Băsescu vorbind în Parlamentul European despre sărăcie. Care, spune ea, este o provocare majoră. Vă întreb pe voi, că eu nu pricep deloc cum vine treaba asta cu provocarea de care zice mimoza. V-a provocat vreodată sărăcia? Şi dacă da, a fost, aşa, în mod major?
September 22, 2010
Pe mine ma provoaca saracia exact cand ajung acasa dupa ce-am baut cu bestialitate la carciuma din sat. Si, cu sangele forfotind de la alcoolul consumat pe nemancate, raspund cu brio provocarii, ca orice barbat adevarat. Astfel, purced spre a-i aplica o karata-n freza, ca sa se-nvete, proasta!
September 22, 2010
Traian Basescu are o calitate pe care nu o aveti si, dupa comentariile dumneavoastra, se pare ca nici nu o percepeti (dupa cum nu percepe boul culoarea, daca imi permiteti analogia): curajul de a infrunta, singur impotriva tuturor, orice opozitie, pentru a nu se abate de la principiile sale.
September 22, 2010
asa, si Elena ce principii are de infruntat?
September 22, 2010
jenibil: speech-ul, vorbitorul si 16:00
September 22, 2010
Io nu inteleg ce a vrut sa comunice ea prin aceasta luare de cuvant…cum s-ar spune “scopul si durata vizitei”? sa il laude pe tac-su ca, in timp ce noi luam bani cu imprumute de pe unde putem, facem “acte de caritate” cu “saracii moldoveni”? oricum, saraca de ea, nici dupa atatea luari de cuvant nu a putut sa invete sa citeasca…
September 22, 2010
Citez din retorica retardei mimoze:
Doresc depolitizarea acestui sssistem ssensibil, si doresc sa devenim un rezervor de resurse, sa devenim un reservor de resurse.
September 22, 2010
diesprie săraşie nu să discută la noi în ţarâ, pientru simplul muotiv că ia nu iezâstă, draji tuovarăşi! iar tu, tuovarăşu şuţu, să dai iegzemplu bun tineretului munşitoriesc şi să-ţi iei o femeie munşitoare lângă matale şi să nu mai colinz tu sângur munţî şi după aia să pui chipuri cu blonde şi să trezeşti ierecţie în rândul tinerietului, care nu va dori dăcât fiemei uşuratici în partid şi să margă dă capu lor la muntie. bagăţ minţâle în cap tovarăşe şuţu şi pune poze cu matale la strung (da să ascunz sticla dă rom bine, să nu să vadă la chip), ferişit că pui umăru la propăşire socialismului şi multe chipuri cu femei munşitoate, ca tovarăşe niculescu-mizil, pă care ai faşe bini să o iei de nevastă ca să dai iegzemplu bun.
September 22, 2010
de acum incolo, vreau ca toti detinatorii de blog sa faca precum andronic, adica sa dea premii de 1000 roni pt comentarii interesante. ce ziceti, nu ar fi mai interesant, ar fi un salar pe o luna cat iau ca si profesor de biologie cu ore suplimentare. m-as baga pe toate blogurile si unu tot as nimeri…si nici nu as mai fi tentat sa pun mesaje de-alea cu pula si pizda…
September 22, 2010
Fiind sanatos – si pentru asta-i multumesc in fiecare dimineata bunului Dumnezeu – ma ingrijoreaza mai mult saracia sufleteasca decat cea din stomac. Cand ma intalnesc cu iubitii mei colegi de facultate – din pacate din ce in ce mai rar – ne aducem aminte ca saracia stomacului ne cauta mai mereu in anii studentiei – clasicele felii de paine cu untura si vegeta + paharul de palinca de dupa – dar ne cam durea in cur de ea. Eram tineri si nelinistiti. Si era super fain!
September 22, 2010
hopa, s-au activat lingaii portocalii. ai grija, Cristi!
September 22, 2010
@Gabriel Preda: Mie intotdeauna mi-e frica de unul singur impotriva tuturor. Daca e impotriva tuturor, nu mai e reprezentativ pentru “tuturor”. Si cica e presedintele Romaniei. Sa va fereasca Dumnezeu de haiduci din astia. My 2 cents. :)
September 22, 2010
@preda. Râdeau copiii de tine la şcoala? hai spune-ţi durerea. Promit că nu o să las pe nimeni să râda!
September 22, 2010
@Gabriel Preda, daaa… Basescu are o mare calitate… de cel mai mare MINCINOS!!!… de fica-sa nu mai spun ca e praf si pulbere si incapabila sa citeasca de pe o foaie de hartie… :)
September 22, 2010
Nu-mi permit sa-mi pierd timpul ascultandu-l pe betivanul sef… si nici pe fi-sa!
@Gabriel Preda
Esti atat de aproape de titlul mondial la curling; mai ai putin, putin de tot.
Prefer sa fiu vaca decat pedelista!
September 22, 2010
Incredibil! Am mai ascultat discursuri ale individei rostite in PE. La inceput mi-am zis ca, deh, scriu aia discursuri asa, mai pentru incepatori…apoi mi-am dat seama ca e la nivelul unui elev de clasa a IV-a (compuneri gen “afara e toamna”). Cred ca as putea face fata la PE din partea Romaniei si cu juma de creier, si beat :D
September 22, 2010
bla bla bla….nici gogosi nu stie sa vanda mimoza noastra
si cam ce simte ea cand o provoaca saracia ?
September 22, 2010
@EugenH
Singur impotriva tuturor ? Era o figura de stil, sper ca nu ati uitat de 2 mandate de primar general, 2 mandate prezidentiale, ca sa nu mai zicem de referendumuri … sau poate votul popular vi se pare un test prea putin fiabil, poate preferati sa folosim enunturile dlor. Ponta sau Antonescu, ori poate judecatile ziaristilor platiti la numarul de injuraturi …
September 22, 2010
@gore
Retarda mimoza ?
Elena Basescu e parlamentar european, ceea ce dumneavoastra nu veti reusi niciodata, nici prin forte proprii, nici ajutat. Frustrant, nu-i asa ?
September 22, 2010
ce emotii are :)) … tot ii tremura mainile
September 22, 2010
In the midst of a fabulous array of historically unprecedented and utterly mind-boggling stimuli … Whatever.… Daca tot ai avut timp sa te uiti pe Video News poate ai timp (33.44 minute) sa te uiti si la el http://www.youtube.com/watch?v=09gR6VPVrpw Nu sariti prea tare ca nu vorbeste despre saracie ci despre relevanta video…
September 22, 2010
@Gabriel Preda, eu cred ca tu esti un mare pupinbasist pedelist…
vezi poate gasesti vreo lista de inscrieri pentru LIMBI in popoul lui Base…
September 23, 2010
Interesant, daca iau apararea presedintelui care-si exercita atributiile sunt acoperit cu insulte. Sa inteleg ca ar trebui sa laud performantele sportive, in timpul cand nu merge la Parlament, ale dlui. Ponta, sau somnul linistit, tot in lipsa de la Parlament, al domnului Antonescu, pentru a merita stima dumneavoastra ?
September 23, 2010
@Gabriel Preda
Daca, poate, unii ziaristi incaseaza bani la numarul de injuraturi, te asigur, in cel mai onest mod cu putinta , ca eu il injur GRATIS pe base , pentru ca in 1989, niste oameni deosebiti, in fata carora imi plec capul, au iesit pe strazi si au dat jos un tiran. Iar tu , daca vrei sa-l lingi pe betivanul sef (contra cost sau nu), nu e nicio problema , doar ca am dreptul si eu si altii sa exprimam o opinie diferita de cea a oficialilor.
Mi-e rusine ca am un astfel de presedinte !
PS In 2004 a ajuns acolo unde a ajuns si pentru ca eu i-am dat votul :(
October 18, 2010
Mai nenea Cristian vreau sa spun ca minutelul si ceva in care a vorbit aleasa tinerilor romani pentru Europa m-au tocat nervos. Pai daca noi am trimis “panarama” asta in P.E si ea ne vorbeste de saracie (cu toate ca nu prea stie ce e aia) am o singura concluzie: nu ma mai intorc in viata mea in Romania nici macar in scopuri turistice, raman dracu aici in Africa printre cimpanzei, gunoaie, incultura si mentalitate de Evul Mediu.
P.S: Rog trantorii care o sa incerce sa ma judece cum am fugit eu prin alte tari sa se abtina de la comentat si sa ramana sa o voteze pe “panarama” pentru inca un mandat.
Mersi