Festivalul Anonimii

Vă invit la un test de cultură generală: numiţi-l pe şeful organizaţiei de tineret a PDL. Nu vă întreb ce a făcut el în spaţiul public în ultimul an. Şi nici ce profesie are el sau câţi ani are. Vă întreb doar atât: îi ştiţi numele?

Eram sigur că nu-l ştiţi. Vă mărturisesc sincer, nici eu nu ştiam până acum câteva momente că pe liderul tinerilor PDL îl cheamă Cristian Hriţuc. De altfel, nici Google nu-l ştie prea bine. Doar două referiri elocvente. Dintr-o postare de pe blogul Adrianei Duţulescu aflăm că Hriţuc a fost directorul de campanie al Elenei Udrea la ultimele alegeri parlamentare şi, în calitatea lui de şef al Administraţiei Pieţelor din sectorul 6, şi-a trecut numele pentru un apartament ANL în cartierul Brâncuşi. De asemenea, de pe un portal de ştiri aflăm că numele lui Hriţuc a fost anul trecut vehiculat în legătură cu o posibilă numire la şefia TVR, fapt care nu s-a mai confirmat. În rest, singurele referiri la Cristian Hriţuc pe pagina de căutare Google sunt din luna martie a anului trecut, atunci când Monica Iacob-Ridzi a renunţat să mai conducă organizaţia de tineret. Din martie 2010, Hriţuc este preşedinte interimar al OTPDL şi de atunci nu mai ştim nimic despre viaţa lui. Când deschizi pagina de internet a tinerilor pedelişti afli, spre exemplu, că Elena Băsescu susţine în Parlamentul European un proiect de rezoluţie privind adopţiile internaţionale. Proiectul e al unor europarlamentari italieni. Trist, nu?

2 Comments
  • adrian
    February 13, 2011

    Ai scos in fata un alt contolingau ( scuze pt dimensiune si inventivitate). Mai facem reclama la un retardat pe care maine o sa il pupe sefu ca a ajuns vedeta.
    Nu mai face bilantul membrilor de partid incearca sa monitorizezi rezultatele. Altfel o sa credem ca vizitele ( vacantele) de asta iarna au fost platite de EIIIIIIIIIIIIII

  • Cristian Șuțu
    February 13, 2011

    @adrian > treci la colt si da-ti 2 palme!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *