Mă uit la Mircea Geoană şi, pentru a nu-ştiu-câta-oară, nu-mi vine să cred cât de naiv poate să fie. A avut o singură şansă de a nu ajunge preşedintele României şi a folosit-o din plin. Nu mai e nici un dubiu pentru nimeni că, înaintea confruntării finale, Geoană era deja la Cotroceni. A avut toată puterea în mâini, ca lider al întregii Opoziţii, ca favorit în cursa prezidenţială, cu cele mai importante televiziuni de ştiri în spate şi cu strategi politici care l-au făcut şef la Casa Albă pe Barack Obama. Cu toate acestea, Geoană a pierdut. Nu mi-e clar dacă Mircea Geoană a mers acasă la Vîntu din prostie sau conştient de faptul că trebuia să piardă alegerile. Oricum, nu ăsta e subiectul acum. Altceva mă miră foarte tare la Mircea Geoană. Anume, că nu înţelege înfrângerea. Cineva trebuie să-i spună lui Geoană că a pierdut. Şi, asemenea tuturor candidaţilor care nu câştigă prezidenţialele din SUA, să se retragă după eşec. Să renunţe la politică. Să facă orice altceva, că-s buni, cu siguranţă, la ceva. Să facă management într-o bancă sau într-o mare companie economică. Să ţină cursuri sau să dea consultanţă. Să nu spere inutil şi copilăreşte la puterea pe care, dacă n-a câştigat-o când avea toate şansele, o va putea câştiga cu şanse minime, cândva, într-un viitor incert.

Uitaţi-vă la Petre Roman! A avut puterea în mâini, ca premier şi lider al unui partid important. Apoi a fost înlocuit cu Traian Băsescu şi, practic, a luat-o razna. A creat un partid – Forţa Democrată – cu care s-a făcut de râsul tuturor curcilor. S-a şi vopsit. Există numeroase alte cazuri pe care Mircea Geoană trebuie să le studieze. Radu Vasile, spre exemplu. A condus România ca şef al Guvernului timp de vreo doi ani şi, când a pierdut postul, a creat un partid pe care nu l-a luat nimeni în seamă – Partidul Popular din România, parcă-i zicea. La fel şi Victor Ciorbea, cu a sa Alianţă Naţională Creştin Democrată creată după ce n-a mai fost prim-ministru.

(continuarea aici)