TFB10. Dubai. Ziua -1.

  • N-am avut somn azi-noapte.  Văzusem și Unchiul Vanea la Bulandra pînă pe la ora 23.00 (extraordinară montare), poate și emoția plecării, nu știu. Cert e că dimineață devreme mă sună Groparu și-mi spune – așa cum convenisem – că e aproape de intrarea în București. Am sărit din pat în blugi, năuc, și-am fugit la gară. Cafeaua (la aeropress) am băut-o ulterior, iar Groparu zice că e cea mai bună cafea băută de el vreodată. Mulțumirile merg către Etiopia, că al lor e meritul pentru arome.

    A photo posted by Cristian Sutu (@cristiansutu) on

  • În următoarele 7 zile vom bea doar cafea la ibric, cred. M-am uitat pe program (oamenii ăștia de la Prestige Tours & Atlantis The Palm sunt meticuloși pînă la extrem, astfel că știm în fiecare moment ce avem de făcut) și vă pot spune că, din punct de vedere culinar, ne așteaptă șapte zile de opulență: italian cuisine, french cuisine, chinese cuisine, arabic cuisine etc
  • În seara asta, cina este oferită de Calif. Și este prima noastră întîlnire în grup complet. Voi relata de acolo, așa că urmăriți hashtag-ul #tendubai pe facebook și instagram.
  • Nu știu de ce am lăsat pe ultima sută de metri treburi importante pentru plecarea în Dubai. Spre exemplu, nu m-am tuns.  Glumesc, asta nu e chiar important. N-am căutat pașaportul, n-am schimbat banii, n-am încarcat bateriile și n-am făcut bagajul. În rest, e bine.
  • Va urma.

TFB10 – #tenDubai – este un eveniment organizat de Foto Union powered by Prestige Tours, cu sprijinul Canon și Calif.

2 Comments
  • Corina Bodea
    February 9, 2015

    Domnu’ de la ”palatul sutu” pot să pun și io o întrebare?
    Fotografia cu acel plug corect executat pe zăpezile din țara lui Heidi(bănuiesc), este ca să vă impulsioneze spre 1 ”sandboarding” în țara celor (1001) ”7 nopți” ?
    Succes și poze fantastice din TB10 !

  • Cristian Șuțu
    February 10, 2015

    da, corina. multumim! :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *