All the Ambassador’s Men

V-am mai povestit, parcă, despre vizitele de taină ale ambasadorului SUA la sediul de campanie al candidatului Băsescu. Se interesa cu întrebări gen "cum stăm?" despre soarta alegerilor. Vă spun: mi se pare firesc. E dreptul lor să aibă preferinţe. În fond, prost nu e ăla care vinde, ci ăla de cumpără. Ei pot să ...

Joulupukki ei ole olemassa*

Breasla presei trăieşte în perioada aceasta momente unice de entuziasm. Fostul jurnalist Cătălin Avramescu este propus pentru a deveni ambasadorul ţărişoarei noastre dragi în nu mai puţin de două state europene: Finlanda şi Estonia. La aflarea acestei minunate veşti, păsărelele de la Casa Presei au început să ciripească asurzitor, fântâna din ...

Bine aţi venit, domnule ambasador!

Noul ambasador al Ghanei la Bucureşti i-a prezentat ieri preşedintelui României, Traian Băsescu, scrisorile de acreditare. De pe agenţiile de ştiri aflăm că: Şeful statului român a subliniat faptul că România, ca membru al Uniunii Europene, este interesată de reluarea dialogului politic şi a relaţiilor de cooperare cu statele africane, pe baze noi, de parteneriat, ...