Nu se împlinesc 25 de ani de la Revoluţie. Nu suntem în decembrie. Şi nici nu s-a aflat, ieri, brusc, adevărul despre terorişti. Cu toate acestea, o publicaţie importantă din România găzduieşte astăzi editorialul unui jurnalist, Grigore Cartianu pe numele său, care scrie despre evenimentele din decembrie 1989. Textul e de un fantastic umor involuntar. Grigore ne povesteşte mai întîi cum lua el notiţe de la tv pe 22 decembrie, anticipînd astfel un destin croit “pentru nevoia universală de adevăr“. Apoi ne descrie sunetul tablourilor cu Ceauşescu aruncate dintr-un balcon din Târgu-Jiu: “zvârrrrr!“. Se aude, nu? Desigur, Târgu-Jiul nu era tocmai un oraş unde se pot croi destine măreţe, astfel că Grigore se urcă în tren, schimbă la Filiaşi, coboară la Basarab şi de acolo, la picior, pe lîngă Grozăveşti spre Politehnică. Nu ştim de ce Grigore a dorit să meargă în Politehnică şi nu la Televiziune sau la Inter, dar putem intui că, fiind libertate de acum, omul nostru putea intra fără examen la facultate. Să ne întoarcem însă la finalul textului, care e de-a dreptul şocant.
“La facultate ne aşteptau zile eroice şi tembele. Convinşi că luptăm cu teroriştii, era să ne ciuruim unii pe alţii. Dacă m-aş lua după ce povesteam în primii ani de după Revoluţie, chiar am împuşcat vreo doi terorişti. Un miliţian şi, probabil, un securist (l-am recunoscut după uitătură). Dar despre astea, în ziarul de mâine“.

Voi ce înţelegeţi de aici?  Grigore a împuşcat doi oameni? Sau doar a avut senzaţia că a împuşcat doi oameni, el trăgînd în ei, dar nefiind sigur că i-a nimerit? În fond, securistul ăla fusese recunoscut după uitătură, deci pare să fi existat.

Grigore, nu cred că mai rezist pînă mîine. Te rog eu frumos, roagă pe cineva de la Departamentul Online al ziarului tău să bage un later edit în care să ne spui clar dacă i-ai omorît sau nu pe ăia doi.