Din ciclul “Avem o țară. Cum procedăm?” aș vrea să vă vorbesc astăzi despre o localitate mică din județul Tulcea. Niculițel. Numele nu vă spune, probabil, nimic. E undeva prin nordul Dobrogei, la vreo 30 km de Tulcea. Ajungi acolo doar dacă te rătăcești sau din întîmplare. Eu îmi amintesc că acum cîțiva ani, pe vremea asta, citeam o știre pe fluxul agenției Mediafax care spunea ceva de genul: cel mai vechi lăcaș de cult din România, Bazilica paleocreștină de la Niculițel, a avut în cursul anului precedent zero vizitatori. Mi se părea strigător la cer, motiv pentru care am încercat să-mi conving colegii de la ziarul unde lucram că subiectul merită un reportaj la fața locului. Fără succes. Timpul a trecut, iar întîmplarea a făcut ca eu să-mi reamintesc de bazilica de la Niculițel în acest week-end, într-o mini-aventură de trei zile în Deltă. Cursa de Sfântu Gheorghe ne lăsa în Mahmudia undeva pe la 9 dimineața, duminică, deci timp era suficient pentru un ocol pe la Niculițel.
Trecem pe lîngă Podgoria Sarica Niculițel și intrăm în comună. Insuficient de beat pentru a ne spune să plecăm spre București, un localnic ne indică printr-un semn cu degetul încotro e bazilica. “Da’ nu cre’ că e deschis…” N-a avea dreptate, drumul era perfect deschis pentru lucrări de canalizare. Fix în jurul unui monument unic în Europa – Bazilica paleocreștină de la Niculițel. Noroi cît pentru toată istoria de peste 1700 de ani a locului pe care aș fi vrut să-l vedem. Și pe care l-am fi văzut dacă persoana care trebuia să taie bilet de acces și fotografie ar fi răspuns la telefonul afișat pe ușa cu grilaj metalic de la intrare.
Ați ghicit, n-am putut intra. Chiar dacă, teoretic, trebuia să fie deschis, căci orarul anunța vești bune pentru noi: miercuri – duminică 10.00- 16.00, luni, marți – închis. Ăsta da program!
Ce să vă mai zic? Vă citez dintr-unul din foarte puținele texte găsite în online despre acest loc uitat cu desăvîrșire:
Bazilica de piatra cu martirion de la Niculitel (de sec. IV) ofera cea mai veche conceptie de plan bazilical crestin din tara, cu 3 nave si absida semicirculara, orientata spre solstitiul de vara (la circa 55° NE). Interesul pentru aceasta bazilica este amplificat si de faptul ca sub pavimentul absidei altarului s-a descoperit un martirion ingropat (dar pe doua niveluri) de forma cubica si acoperit cu o cupola semisferica.
Bolta este sprijinita pe pandantivi interiori ce marcheaza peretii cu arcade semirotunde in timpanele acrotere exterioare. La nivelul superior, au fost gasite oseminte, intr-un singur sicriu, a 4 martiri nominalizati prin inscriptia de pe peretiii criptei (Zoticos, Attalos, Kamasis si Philippos, martirizati la Noviodunum, in anul 303). In nivelul inferior (subsolul martirionului) s-au descoperit alti doi martiri ce provin dintr-un mormant martiric mult mai vechi, demantelat cu ocazia construirii criptei existente si azi in muzeu. Aceasta cripta monumentala martirica, cu intrare dolmenica, este un monument unic in Europa, reprezentand transpunerea in arhitectura paleocrestina a conceptiilor ce strateau la baza mausoleelor greco-romane. Tot la Niculitel, pe Dealul Cetatii, s-au descoperit 2/3 din fundatiile paleocrestine romane (de sec. IV) si zidarie de caramida legata cu pamant (de sec. X), ale unei biserici pe plan treflat. Aceasta este cea mai veche biserica treflata descoperita pana acum in Romania, dar si in zona danubiano-balcanica, tinand cont ca in sudul Dunarii, abia din secolele XI-XII apare planul treflat in bisericile crestine.






February 24, 2013
Nu-i nimic, se construieste in mijlocul Ceaușimei, in curtea Parlamentului, un martirion maret al bunului simt si banului public, sa ne pomeneasca urmasii cat or trai, saracii.
February 25, 2013
@petreanu> da, cu precizarea cu din mijlocul Ceausimei din curtea Parlamentului se intra zilnic in direct la tv, iar de la Niculitel, Sarmizegetusa sau din zimbraria de la Bucsani nu vrea nimeni sa transmita…