Bedminton

…în înţelegerea Oanei Maria, o puştoaică căreia, deşi îi sună cam tare Pixies şi PJ Harvey în urechi, scrie al dracului de bine, motiv pentru care aş mînca cu ea o pizza prosciutto crudo, dar mai bine nu, căci tocmai mi-am amintit că ea e vegetariană:

Bedminton se joacă în felul următor. Tu primeşti o rachetă, iar partenerul tău de joc (pe care îl vom numi de acum înainte, fără nicio supărare, adversar), primeşte una mai bună decât tine. Terenul e împărţit de un fileu în două jumătăţi egale.

Adversarul serveşte perfect, tu te arunci orbeşte după fluturaş, dar nu ai nici o şansă să-l atingi măcar. E 1-0 pentru adversar. La a doua servă, reuşeşti să atingi fluturaşul. Din entuziasm, îl izbeşti prea tare şi cade înafara terenului adversarului, mişcare ce se numeşte “out” şi care nu ţi-e de mare folos ţie, cât îi este adversarului tău, care acum are 2-0.

La a treia servă, vântul începe să bată dinspre adversar, ceea ce nu te avantajează pe tine, cum ai putea crede, ci pe el. Luat de vânt, fluturaşul te loveşte în nas, imediat după ce ai încercat să-l expediezi pe terenul adversarului. Ceea ce înseamnă 3-0 pentru adversar. Când adversarul ajunge la 11-0, câştigă. Aşa se joacă bedminton. (sursa)

3 Comments
  • oanamarrria
    October 26, 2010

    trebuie să vă zic, dragii mei, că atunci când eşti confundată cu o puştoaică pentru felul în care scrii sau muzica pe care o asculţi nu e aşa mişto ca atunci când eşti confundată cu o puştoaică pentru felul în care arăţi. :)

  • Cristian Șuțu
    October 26, 2010

    sugar, nu te confunda nimeni:)

  • oanamarrria
    October 27, 2010

    damn. am făcut adresa aia de mail pe vremea când chiar eram o puştoaică. :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *