S-a deschis în curtea Muzeul Ţăranului Român un cinematograf despre a cărui existenţă trebuie să aflaţi. Se numeşte Noul Cinematograf al Regizorului Român. Nu are fotolii confortabile şi nici popcorn sau cola. Dar proiecţiile se fac pe peliculă de 35 mm. Cum s-a întâmplat aseară, cînd regizorul Mircea Daneliuc şi actorul Mircea Diaconu au venit alături de noi pentru a vedea un film interzis cinematografelor vreme de 30 de ani. Se numeşte Vânătoarea de vulpi şi este o capodoperă. Mitică Popescu şi Mircea Diaconu sunt absolut magnifici în filmul ăsta. Nu ştiu cum l-aţi mai putea găsi. Pe DVD nu există, iar televiziunile nu vor să dea decît BD la munte şi la mare. Vă spun doar atît: în fiecare luni seara se proiectează cîte un film excelent la NCRR, iar Mircea Daneliuc a promis în discuţia cu spectatorii că va mai aduce din filmele sale.







February 22, 2011
merita vazut