Prin 2004, lui Năstase, dictatorul pesedist, dacă vă mai amintiţi, i s-a arătat la ceas de seară o idee bună: desemnarea candidaţilor PSD să se facă prin concurs. Simplu şi eficient, după model american. Cine cîştigă cele mai multe voturi într-o organizaţie de partid, ăla va candida. Zis şi făcut. Primary elections să fie! Zeci şi zeci de ani, însă, nu le-a trecut prin cap americanilor să-şi fure propriile alegeri, aşa cum avea să se întîmple în filiala PSD Iaşi. Din urna care trebuia să-l scoată pe nea Ion Solcanu drept candidat al PSD, responsabilii cu numărătoarea aveau să descopere ceva mai multe buletine de vot decît activiştii de partid. Şi ceva mai multe voturi pentru Solcanu decît buletinele de vot tipărite. Vorba lui Stalin, nu contează cine cîştigă alegerile, contează cine numără voturile.

Povestea se repetă şi-n 2011. Candidaţii USL (PSD-PNL) nu se mai stabilesc însă prin primary elections, ci prin procedura sondajelor de opinie. Fiecare partid din alianţă face câte un sondaj, se execută media aritmetică şi se stabileşte candidatul. Hm, ce credeaţi? Că sociologia e o ştiinţă exactă? Ia ascultaţi aici ce zice şeful liberalilor din Giurgiu:

Prima problemă este ca cele două instituţii de sondare a opiniei publice să se pună de acord pentru că marja de eroare era de patru la sută şi la Giurgiu a ajuns la 40 la sută diferenţă între sondajele de opinie. Trebuie stabilit cine a greşit pentru a nu crea animozităţi în USL.

Genial, nu?