Nu ştiu voi cum sunteţi, dar eu cînd mă gîndesc la preşedintele meu simt cum dispar toate grijile. Cred că-i vorba de o încredere oarbă, altfel nu-mi explic ce e cu liniştea asta care mă cuprinde. Ştiu că bate acolo-n pieptul lui o inimă mare, de român puternic ca un brad. Mă veţi întreba, poate, de unde ştiu. Şi-am să vă spun: de la insigna din pieptul lui. Nu rîdeţi. Insigna despre care vă vorbesc acum ştie tot. A văzut tot, a auzit tot, a mirosit tot. S-a întîlnit cu Obama, Barroso, cu toţi liderii Europei. Ba chiar şi cu împăratul Akihito. A stat dreaptă, în compania altor insigne, dar şi acoperită de-o cocardă. Unii, mai atenţi, au observat că insigna a fost şi strîmbă, care dup-o beţie (vezi foto jos). Insigna, credeţi-mă, le-a trăit pe toate. Pînă ieri. Cînd a dispărut.

De ceeeee?